În Tajikistan – 85.700 de euro, iar în Moldova – 130.000 de euro. Cât costă, de fapt, autobuzele Isuzu

autobuze-noi-720×405
Foto: Primăria municipiului Chișinău

Primăria municipiului Chişinău anunță că miercuri, 20 februarie, a fost semnat contractul de achiziționare a 31 de autobuze marca Isuzu Citiport de la o firmă offshore, ca urmare a desemnării câștigătorului la concursul desfășurat pe 8 februarie.

Asta chiar dacă compania BMC Truck & Bus, care a fost descalificată din licitația pentru autobuze a contestat rezultatele acestuia la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor, scrie Mold-street.com

#Cu 50% mai scumpe decât în Tajikistan

Prețul anunțat de primărie și de compania câștigătoare este de 130.000 de euro. În acealași timp doi ani în urmă, primăria Dușanbe din Tajikistan a cumpărat direct de la producătorul Anadolu Isuzu, autobuze Isuzu la un preț de doar 85.715 euro, adică circa 50% mai ieftin decât Primăria Chișinău.

Potrivit primăriei, contractul în valoare de 78 milioane lei a fost încheiat între Parcul Urban de Autobuze (PUA) și offshorul Unipay Danișmanlik Yazilim Teknolojileri Ltd din Ciprul de Nord.

Vitalie Copaci, șeful PUA a menționat că achiziția prevede unități noi, lucru specificat în garanția distribuitorului. „Avem garanția dealerului că autobuzele sunt noi, anul de producere 2017-2018, ceea ce a fost prezentat în oferta furnizorului. N-a fost prioritar achiziționarea celor mai ieftine autobuze din aspect juridic, dar evaluarea a fost din punct de vedere tehnico-economic”, a precizat directorul PUA.

Serghei Daradur, reprezentant oficial al Unipay Danișmanlik Yazilim Teknolojileri în Republica Moldova, a susținut că prețul autobuzelor pentru Chișinău este mai avantajos decât cel oferit pentru livrări în alte state europene. „Asemenea model de autobuz a fost vândut în România, Azerbaijan și Țările Baltice, cu 150 – 200 mii Euro per unitate, față de 130 mii euro pentru Moldova”, a afirmat acesta.

Vineri, 8 februarie, comisia de concurs pentru licitația de cumpărare a 31 de autobuze a selectat oferta Unipay Danismanlik Yazilim Teknolojileri Ltd din Ciprul de Nord.

Compania câștigătoare a oferit cel mai mare preţ – 78,08 milioane de lei (fără TVA) pentru 31 de autobuze.

O investigație Mold-Street arată că firma are în calitate de fondator pe Kazim Erarslan (99%), care este asociat și la compania moldovenească Paynet Services SRL, ce deține licență de emitent de monedă electronică, dar şi la alte afaceri.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente