Casa de modă franceză a anunţat că Virginie Viard, „mâna dreaptă” a lui Karl Lagerfeld, va prelua conducerea operaţiunilor creative ale companiei, după ce renumitul creator de modă a murit marţi, 19 februarie, relatează Harper's Bazaar.

Karl Lagerfeld a fost directorul Chanel din 1983 până în ultimile sale zile din 2019. Casa de modă susţine că Virginie Viard va reuşi să „ducă mai departe viziunea lui Gabrielle Chanel şi a lui Karl Lagerfeld”, scrie mediafax.ro.

Viard şi-a început stagiatura la Chanel în anul 1987, la patru ani după ce Karl Lagerfeld a devenit directorul de creaţie al brandului emblematic. Aceasta fost recomandată pentru poziţie de către guvernatorul Prinţului Rainier de Monaco.

După ce au lucrat împreună la Chanel, Viard s-a alăturat lui Lagerfeld la casa de modă Chloé în 1992, dar numai pentru cinci ani. Aceasta s-a întors apoi la Chanel în poziţia de coordonator pentru colecţiile haute couture şi a început să lucreze la „ready-to-wear” în anul 2000

virginie-viard-replace-karl-lagerfeld-chanel

Viard provine dintr-o familie care a iubit întotdeauna moda. Bunicii săi erau producători de mătase. „Am fost mereu atrasă de această industrie, dar cel mai mult mi-am dorit să creez costume pentru piese de teatru”, spune Viard pentru revista Crash. „Mi-am început cariera în producţia de costume ca asistent pentru Dominique Borg, care a creat costume pentru Camille Claudel. Mai apoi, am fost creator de costume pentru filme şi piese de teatru, până l-am întâlnit pe Karl. Acesta mi-a sugerat să lucrez pentru Chanel şi pentru Chloé”, continuă aceasta.

Chanel-Virginie-Viard-succede-a-Karl-Lagerfeld-a-la-creation-des-collections

Creatorul de modă Karl Lagerfeld a fost spitalizat de urgenţă luni seară, la Paris, şi a murit marţi dimineaţă.

Karl Lagerfeld a fost marele absent la propriul show Chanel organizat în timpul Săptămânii modei de la Paris (15 – 24 ianuarie), iar reprezentanţii casei de modă au anunţat la momentul respectiv că acesta se simţea „obosit”. Aceasta a fost pentru prima dată când Lagerfeld nu şi-a făcut apariţia la propriul show, pentru a primi aplauzele publicului.