Burse de Excelenţă pentru profesori în IT, ediția a IV-a. Termenul de depunere a dosarelor a fost extins

Foto simbol

Centrul de Informaţii Universitare anunţă lansarea proiectului „Burse de Excelenţă pentru profesori în IT”, ediţia 2018-2019, organizat în parteneriat şi cu suportul financiar integral al Fundaţiei Orange Moldova şi susţinut de Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

Proiectul are drept scop susţinerea profesorilor de informatică, care activează în gimanziile și liceele din Moldova, prin oferirea, în bază de concurs, a 25 de granturi a câte 25000 lei, inclusiv a câte un laptop.

Fundaţia Orange Moldova, în calitate de partener al proiectului, îşi propune să promoveze angajarea și continuarea activității didactice a profesorilor de informatică în instituţii de învăţământ mediu din Moldova, unde se înregistrează o lipsă mai acută de cadre didactice, prin stimulare financiară, astfel încât specialiştii să beneficieze de susţinere în activitatea lor pedagogică.

#Condiţii de participare la proiect

La momentul aplicării la proiect, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

– să fie cetăţeni şi rezidenţi ai RM;
– să fie absolvenţi ai instituţiilor universitare din RM, ciclul Licenţă şi/sau ciclul Masterat, la specialităţile pedagogice în informatică şi/sau alte relevante domeniului IT;
– să activeze în calitate de profesor de informatică, pe durată nedeterminată, în gimnaziile și liceele din RM (cu excepţia or. Chişinău);
– vârsta limită a aplicanţilor să fie până la 40 ani (inclusiv);
– să demonstreze reuşită academică și profesională.

Proiectul în cauză nu face discriminări pe criterii religioase sau etnice.Nu sunt eligibili profesorii care au beneficiat de burse în edițiile precedente ale proiectului.

Termen de aplicare – 6 martie 2019.

Formularele de aplicare, regulamentul proiectului și informații suplimentare pot fi solicitate la sediul Centrului de Informaţii Universitare de pe str. A. Puşkin 16, mun. Chişinău, sau aici.

Contacte recepție: (022) 221167, (022) 221172, 068220072, email: [email protected].

Coordonator de proiect – Olga Rusu, tel: 068220076, email: [email protected].

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente