Agenția de comunicare digitală Gramatic prezintă studiul privind utilizarea rețelelor sociale în Moldova, precum și evoluția numărului de utilizatori în ultimul an. În studiu a fost realizat și profilul unui tipic utilizator al rețelei de socializare Odnoklassniki. 

De la an la an, popularitatea platformei Odnoklassniki în Moldova scade. În urma analizelor raportului BATI, a numărului de utilizatori reali care au accesat această rețea, vedem cum de la peste un milion de utilizatori în 2016, una dintre cele mai populare rețele de socializare a ajuns la puțin peste 800 de mii de accesări în 2018.

1

Totuși cină stă pe Odnoklassniki? Conform raportului publicat, preponderent rețeaua este dominată de profile feminine, în măsură de 58%. Totodată, după categoria de vârstă, pe site vom identifica mai multe accesări, în măsură de 29%, din partea persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani. Pe al doilea loc sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 20-29 ani, care reprezintă 25% din totalitatea persoanelor înregistrate.

2

Rețeaua de socializare Odnoklassniki e populară în nordul și centrul Moldovei, și mai puțin populară în capitală, partea de sud a țării și Găgăuzia.

3

Pe Odnoklassniki vom găsi în măsură de 43% pensionari și casnici, 22% manageri de nivel mediu, 14% studenți și lucrători calificați – 9%. Majoritatea utilizatorilor acestei rețele și-au făcut studiile la o școală profesional – 30%, la universitate – 26% și la liceu – 20%.

81% dintre toți utilizatorii au un venit mai mic de opt mii de lei și doar un procent înregistrează venituri mai mari de 30 de mii de lei.

4

„Gramatic Social Media Report” este publicat pentru al patrulea an consecutiv și include cele mai importante date despre rețelele Facebook, Odnoklassniki, Instagram, Vkontakte, Linkedin, YouTube și Google.