Comisia Electorală Centrală a dat start tiparului de buletine pentru referendumul republican consultativ din 24 februarie

IMG_1075

Comisia Electorală Centrală a început, pe data de 5 februarie, tiparul buletinelor de vot pentru referendumul republican consultativ din 24 februarie curent. Primul tiraj va fi distribuit consiliilor electorale de circumscripție nr.49, nr.50 și nr.51 pentru a fi transmise secțiilor de votare deschise peste hotare.

În total, pentru cele 125 de secții de votare deschise în străinătate, vor fi tipărite 990 600 buletine de vot, dintre care 181 700 în limba rusă.

Buletinele de vot se vor tipări pe hârtie opacă (mată) și vor avea culori diferite:

# buletinul care va conține întrebarea „Sunteți pentru reducerea numărului deputaților din Parlament de la 101 la 61?” va avea culoarea galben pal;

# buletinul pe care va fi imprimată întrebarea „Sunteți pentru ca poporul să poată revoca (demite) deputații din funcție dacă nu își îndeplinesc corespunzător obligațiile lor?” va avea culoarea bej.

Prețul unui buletin de vot pentru referendumul republican consultativ este de 0,1360 lei, iar pentru întreg tirajul planificat  – 134 721,6 lei.

Amintim că, prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.332 din 30 noiembrie 2018, a fost stabilită, pentru data de 24 februarie 2019, organizarea unui referendum republican consultativ.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente