Amendă record pentru Google. Ce sumă este nevoit să achite gigantul Internetului pentru lipsa de transparență

compania-google-este-acuzata-ca-are-un-serviciu-de-spionaj-intern-26253

Compania americană Google a primit o amendă record de 50 milioane de euro pentru încălcarea directivei GDPR (Regulamentul general privind protecţia datelor). Acesta este primul caz când un gigant al Internetului este amendat de un organism de reglementare din Uniunea Europeană pentru încălcarea normelor europene privind protecţia datelor ale utilizatorilor.

Regulamentul general privind protecţia datelor a intrat în vigoare în luna mai a anului trecut şi permite organismelor europene să amendeze companiile cu până la 4% din cifra lor globală de afaceri, scrie agerpres.ro.

Comisia Naţională pentru Informatică şi Libertăţi din Franţa (CNIL) a acuzat Google de lipsă de transparenţă, informaţii inadecvate şi pentru că nu şi-a informat utilizatorii în ceea ce priveşte datele personale.

În replică, Google a dat publicităţii un comunicat în care anunţă că va studia decizia CNIL înainte de a decide următoarele etape.

Sancţiunea impusă Google este una modestă ţinând cont de puterea financiară a Google, având în vedere că firma sa mamă, Alphabet, a realizat în 2017 o cifră de afaceri de 110,9 miliarde de dolari şi un profit net de 12,7 miliarde de dolari.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente