(video) Trei șoferi în stare de ebrietate au fost lipsiți de permisul de conducere. Câți ani aceștia nu-și vor putea redobândi documentul

amenzi-cod-rutie

În noaptea de 14 decembrie, inspectorii de patrulare din orașul Glodeni au observat un automobil de model Toyota care venea de pe o stradă secundară. Conducătorul văzând mașina de patrulare, a deconectat luminile automobilului deplasându-se încet. Astfel, ofițerii l-au somat să stopeze, iar în timpul discuției cu șoferul au simțit un miros de alcool, fiind supus testului alcoolscopic. Rezultatul a arătat că bărbatul avea o concentrație de 1, 08 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma documentării s-a constat că la volanul mașinii era un tânăr de 27 de ani, originar din orașul Glodeni. Inspectorii de patrulare fiind în drept legal i-au ridicat permisul de conducere, acesta fiind suspendat de dreptul de a conduce până la decizia finală a instanței de judecată.

Totodată, este pasibil pedepsei de anulare a dreptului de a conduce mijloace de transport și muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore. Ulterior, dreptul poate fi redobândit la expirarea a 4 ani de la sentința definitivă, susținerea examenului pentru obținerea permisului în condiții generale de conducere și desfășurarea unui curs de instruire antialcool și antidrog.

În noaptea de 14 decembrie inspectorii de patrulare au documentat în total 3 șoferi în stare de ebrietate la volan.

Vă amintim că, începând cu ziua de astăzi, 14 decembrie, a intrat în vigoare noile amendamente în urma cărora polițiștii sunt în drept să ridice permisul de conducere al șoferilor aflați în stare de ebrietate la volan. Ce pedepse riscă aceștia puteți citi aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente