Referendum bizar într-o țară europeană: „Trebuie să respectăm vitele aşa cum sunt”

vaci din elvetia
Foto: rozootech.ro

Elveţienii vor vota în această duminică o problemă de importanţă naţională care a divizat ţara – dacă fermierii să lase coarnele vitelor şi caprelor. 

Referendumul despre menţinerea demnităţii vitelor a fost iniţiat de farmierul Armin Capaul, în vârstă de 66 de ani, care se descrie drept un rebel. El spune că şi-a „ascultat” vitele, care i-au inspirat campania pe care a dus-o timp de nouă ani pentru finanţarea spaţiului suplimentar de care animalele cu coarne au nevoie, măsură care va diminua tăirea coarnelor animalelor, speră el, potrivit Reuters.

„Trebuie să respectăm vitele aşa cum sunt. Lăsaţi-le coarnele. Când sunt privite, vitele îşi ţin capul sus, sunt mândre. Cînd le sunt tăiate cornele, sunt triste”, a declarat, pentru Reuters, Capaul.

Trei sferturi dintre vitele din Elveţia, un simbol naţional şi o atracţie turistică, au cornele tăiate sau eliminate prin inginerie genetică.

Capaul propune o subvenţie de 190 de franci elveţieni pe an pentru animalele cu coarne.

Fermierul a eşuat cu lobby-ul politic, dar a strâns 100.000 de semnături pentru un referendum naţional.

Campania lui este în măsură să obţină sprijinul celor care se opun eliminării cornelor viţeilor prin arderea cu firul roşu, despre care spun că este o metodă dureroasă şi nenaturală, în timp ce suporterii trimit la castrarea pisicilor sau a câinilor şi susţin că este o problemă de scuritate.

Campania nu este nici pe placul guvernului elveţian, care apreciază că măsura va schimba destinaţia a circa 30 de milioane de franci din bugetul agricol anual de 3 miliarde de franci.

Unii fermieri se opun, spunând că actualul sistem are avantaje şi că în cazul animalelor cu coarne cresc riscurile de a răni alte animale sau oameni.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente