Care este termenul maxim de aflare pe teritoriul Moldovei a mașinilor înmatriculate în străinătate. Ce prevede legislația în cazul încălcării acestuia

ds

În contextul campaniei de informare lansate de Serviciul Vamal privind cele mai frecvente întrebări adresate operatorilor Liniei de informare a instituției, în această săptămână specialiștii vă vor comunica despre  termenul maxim de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a autoturismelor înmatriculate în străinătate.

În cazul în care circulați cu o mașină înmatriculată în străinătate, trebuie să cunoașteți că termenul maxim de aflare a acesteia pe teritoriul Republicii Moldova constituie 180 de zile într-un interval de 12 luni consecutive. Deși prevederea respectivă este în vigoare din data de 1 iulie 2017, întrebarea privind termenul admisibil continuă a fi una dintre cele mai frecvent adresate operatorilor Liniei de informare a Serviciului Vamal.

De asemenea, colaboratorii Serviciului Vamal menționează că încălcarea acestui termen atrage după sine o amendă de până la 4 500 de lei, concomitent cu obligativitatea scoaterii din țară a autovehiculului. Iar în cazul în care acesta a fost depistat în interiorul țării, posesorul suportă și cheltuielile de escortare (0,15 euro/km).

Totodată, în situația în care vehiculul nu a fost scos de pe teritoriul Republicii Moldova în termenul stabilit, iar acesta nu mai există (a fost distrus sau vândut la piese, fapt confirmat prin documente justificative), organul vamal va încasa pentru mijloacele de transport ce se încadrează în termenul admisibil de exploatare – drepturile de import, iar în cazul în care acestea sunt prohibite, va percepe contravaloarea lor conform legislaţiei în vigoare.

Restricția nu este aplicabilă însă în cazul autoturismelor introduse în țară de către persoanele fizice domiciliate în străinătate şi care deţin permis de conducere în ţara în care îşi au domiciliul. Totuși, după expirarea termenului de 180 zile de la prima intrare în țară, acestea trebuie să achite vinieta de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile de aflare a autovehiculului pe teritoriul ţării noastre.

Totodată, vă amintim că Serviciul Vamal a informat cetățenii Ce bunuri personale pot fi introduse în țară pe cale terestră, aeriană și maritimă fără a achita taxe vamale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente