Vinul Moldovei devine tot mai apreciat pe plan mondial. Pe parcursul lunii noiembrie, vinurile, spumantele și divinurile moldovenești  au fost premiate cu medalii de aur și argint la importante competiții internaționale de profil: „Effervescents du Monde” (Franța) și „International Wine Contest Bucharest” (România).  

„Effervescents du Monde” este unul dintre cele mai importante concursuri internaționale dedicate vinurilor spumante, desfășurat în orașul francez Dijon, în perioada 14-16 noiembrie. Ediția din acest an a adunat reprezentanți ai companiilor vinicole din 22 de țări ale lumii,  594 de vinuri de calitate înaltă și 40 de jurați de talie internațională, printre care s-a numărat și un reprezentant al Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV). Republica Moldova a fost prezentă la acest concurs cu 22 de vinuri spumante de la 9 companiii vinicole aflate sub umbrela brandului vinicol de țară „Vinul Moldovei. O Legendă vie”. 1

În urma evaluărilor, Vinul Moldovei a câștigat 12 medalii dintre care 2 medalii de aur pentru spumantele: „Purcari 1827 – Cuvée de Purcari Rosé Brut” și „Purcari 1827 Cuvée de Purcari Alb Brut” – acesta din urmă clasându-se în Top 10 cele mai bune vinuri spumante ale competiției.

Membrii juriului au acordat 10 medalii de argint pentru următoarele vinuri:

# „Cuvée de Purcari – Fetească Albă Brut” (Purcari)

# „Apriori Extra Brut” (Consalcom)

# „Mileștii Mici Alb Brut” (Mileștii Mici)

# „Bostavan Dor Alb Brut” (Bostavan)

# „Fresco Glera Spumant Original Brut” (Romatim)

# „Rădăcini Reserve Brut” (Albastrele Wines)

# „Nisporeni Roșu de Nisporeni Dulce” (Nis-struguraș)

# „Cricova Cuvée Prestige Alb Brut” (Cricova)

# „A priori Aprisecco Brut” (Consalcom)

# „Aurelius Limited Edition Brut Rosé” (Maurt).

„Vinul Moldovei a devenit un ambasador al Republicii Moldova și un produs tot mai cunoscut printre consumatorii din întreaga lume. O dovadă sunt cele 12 medalii de aur și argint obținute la „Effervescents du Monde” – cel mai important concurs dedicat vinurilor spumante. Ne bucură faptul că, la acest concurs, printre cele mai bune vinuri spumante din întreaga lume se regăsește și Vinul Moldovei”, spune Gheorghe Arpentin, director, Oficiul Național al Viei și Vinului.2

 Totodată, la începutul lunii noiembrie, 47 de vinuri și divinuri au fost distinse cu medalii de aur și argint la „International Wine Contest Bucharest 2018” (IWCB), această ediție desfășurându-se la Iași. Republica Moldova a participat cu 100 de vinuri, iar vinificatorii moldoveni s-au întors acasă cu 37 de medalii de aur și 10 de argint. Cele mai multe medalii de aur le-a obținut vinăria „Fautor” (9 medalii), urmată de „Chateau Vartely” (6 medalii) „Vinăria din Vale” (3 medalii) și Purcari (3 medalii).20181114_110145

„Cea de-a 15-a ediție a „International Wine Contest Bucharest 2018” a fost una benefică pentru Vinul Moldovei care a reușit să câștige zeci de medalii de aur și argint. Ne bucurăm foarte mult de aceste succese, în condițiile în care regulile de jurizare în cadrul acestui concurs sunt extrem de stricte, în conformitate cu cerințele OIV”, menționează Elizaveta Breahnă, expert coordonator în vinificație, Oficiul Național al Viei și Vinului, membru al juriului.

În cadrul IWCB au fost jurizate 600 de probe din 14 țări, acesta fiind singurul concurs din Europa Centrală și de Est acreditat de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV) și de Federația Internaționala a Marilor Concursuri de Vinuri (VINOFED), instituții care au delegat, de altfel, observatori la concurs.

Despre Oficiul Național al Viei și Vinului

Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) este o instituție publică, organizată printr-un parteneriat public-privat în domeniul implementării de politici în industria vitivinicolă, creat în rezultatul unui amplu proces de reformă legislativă în domeniu. ONVV este expertul nr.1 în sectorul vitivinicol, iar printre obiectivele sale de bază se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol ”Wine of Moldova. A legend alive”.