Guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea și-a dat demisia. Anunțul a fost făcut în cadrul unui brieffing de presă acum câteva minute. Cioclea, ocupă funcția de Guvernator încă din anul 2015.

„Obiectivele pe care mi le-am asumat în preluarea funcției de Guvernator este îndeplinită. În acest context consider că e timpul să transmit stafeta unui om conducător al BNM, un bărbat sau femei de valoare care să gestioneze acest capital de schimbări”, a menționat Cioclea.

Sergiu Cioclea mai spune că a luat această decizie „din considerente personale”.

„Pentru mine funcția de Guvernator nu a fost un scop în sine. Mi-am propus să lucrez pentru a scoate situația din criză, pentru ca reformele să treacă de punctul de neîntoarcere, lucru care s-a întâmplat. Eu am fost guvernator doar 3 ani, unii spun că nu e de ajuns, dar credeți-mă că acești ani, într-o perioadă atât de dificilă poate fi contabilizat dublu. Există de asemenea și motive de ordin privat, pe care nu le voi specifica, după ce într-o perioadă cât timp întreaga mea viață privată am subordonat-o lucrului”, a mai punctat acesta.

Cioclea a mulțumit comisiei care l-a selectat, Președintelui Candu care l-a propus plenului și plenului, care au susținut mai multe inițiative promovate de BNM.

Cioclea a devenit pe 11 aprilie 2016 Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei. La data numirii în funcție, Sergiu Cioclea are peste 17 ani de experiență în sectorul financiar-bancar. Înainte de a deveni guvernator al BNM, a ocupat funcția de director gerant, șef al Departamentului Finanțe Corporative pentru Rusia și țările ex-sovietice în cadrul grupului BNP Paribas