Tânărul profesor din Moldova, Vasile Tataru, îi adresează din nou ministrei Educației, Culturii și Cercetării, Monicăi Babuc, o scrisoare publică în care îi cere/o roagă să nu mai mintă învățătorii din țară că sistemul de învățământ va fi îmbunătățit. Ba mai mult, acesta spune că profesorii nu au fost invitați la întâlnirea de vineri cu reprezentanții ministerului, unde ar fi avut posibilitatea să-și expună viziunea asupra problemelor cronice din sistem.

Contactat de echipa #diez, Vasile Tataru ne-a declarat că Monica Babuc a mințit atunci când a spus că la această întâlnire au fost invitați toți profesorii din întreaga țară. Ba mai mult, el a fost sunat de mai mulți dascăli din nordul țării care i-au spus că nu au știut despre această inițiativă a Ministerului și că au aflat despre acest eveniment de la televizor. Mai mult, Vasile Tatatru a atras atenția că „în acel reportaj toți profesorii zâmbeau, erau fericiți. Știm cu toții că 80% dintre profesori au altă opinie. Ei sunt revoltați de situația creată”, a conchis profesorul.

Ca urmare a celor întâmplate, Vasile Tataru a publicat o adresare către Monica Babuc în care o roagă să-și dea demisia dacă nu poate să gestioneze ministerul condus de ea, să nu-i îngroape pe profesori cu hârtii și planuri de activitate în loc să predea lecții , dar și multe alte sugestii ușor realizabile.

„Doamnă Ministră, nu vă este rușine să ne mințiți în continuare cu atâtea promisiuni? Dacă nu sunteți capabilă de gestionarea Educației, cereți ajutorul poporului sau demisionați. Moldova a ajuns țara care elimină talentele și pune în frunte lingăii. Toți profesorii umiliți care îngrijesc de copii nu au nevoie de promisiuni, ci de o viață decentă în țara lor. Educația moare, în timp ce dumneavoastră vă lăudați că profesorii trăiesc în „puf de lebede”.

Doamnă Ministră, pentru ce să mai abordăm la orele de dirigenție subiecte despre adevăr, dreptate, demnitate, onoare și bunătate, dacă le putem vorbi elevilor despre umilire, nesimțire, hărțuire, sărăcie. Altfel, murim la școală cu dreptatea în suflet. Ne-ați îngropat în hârtii, ne-ați îndepărtat de sufletul copiilor.

Încep să cred că acesta e de fapt scopul dumneavoastră ca să ne țineți ocupați și să nu ne mai putem spune durerile. Mi-a stat inima în loc, când am urmărit o știre că ați discutat săptămâna aceasta cu profesorii despre problemele din învățământ. Mă sună colegii din toată țara. Nimeni nu a știut de acest lucru. Deși, vă lăudați că i-ați invitat pe toți. Urât ce faceți. Dumneavoastră sunteți ministra doar acelor persoane care vă aplaudă sau și ministra celorlalți profesori?

dsdsds

În acel interviu, toate cadrele didactice (par) atât de vesele, cu coafuri de câteva sute de lei și cu genți de brand. Precis că profesorii aceștia sunt din Moldova? După ce principiu au fost aleși să vorbească despre problemele din Educație? Doamnă Ministră, sunt dascăli fără o haină nouă de ani de-a rândul. Sunt dascăli trași la răspundere chiar dacă n-au nicio vină. Sunt dascăli înjosiți de sistem și lăsați fără apărare. Sunt dascăli care-şi muşcă buzele şi strâng din pumni în faţa unora care-i lovesc la orice pas. Sunt dascăli care plâng. Sunt dascăli care nu reușesc să-și facă proiectele de lecție, deoarece după școală pleacă la câmp să muncească, deoarece au copii și trebuie să-i hrănească, iar a doua zi își ascund bătăturile din palme.

Nu aș mai vrea să aud din partea voastră „urmează să implementăm noi legi pentru profesori”. Mă tem deja de așa cuvinte. Degrabă o să deschideți lagăre de concentrare pentru profesorii care au curajul să vorbească despre problemele din sistemul de învățământ. Demnitatea nu cade din cer, pentru demnitate trebuie să lupți clipă de clipă. Știu, acum sunt mulți dintre cei ce slugăresc, dar anume tot ei o să-i trădeze.

Doresc să vin la serviciu din plăcere si să mă simt profesor care dăruiește raze de lumină, dar să nu mă simt un șobolan care se află într-o colivie și este nevoit să alerge fără oprire într-o roată ce se învârte. Am obosit să alerg. Am obosit de atâta birocrație. Din septembrie până acum nu prea văd prin liceu cadre didactice zâmbind. Fiecare aleargă pentru că are o fișă de completat, copii de făcut, fie că-și numără bănuții pentru a merge după ore la bancă să-și achite creditul.

Eu nu așa îmi imaginam să-mi petrec viața în școală! Profesorii merită dreptate. Prea multă umilință suportăm. Oamenii cu demnitate își cer drepturile, iar noi tăcem și plecăm capul. Strada e destul de mare ca să încăpem cu toții. În Moldova până și secretarele şi şoferii din primării sunt plătiţi mai bine decât cadrele didactice. Școala a fost distrusă. Mulțumim, doamnă Ministră. Nu vă grăbiţi să-mi răspundeţi. Inspirați aer adânc în piept şi încercați să înțelegeți odată durerea noastră”, a scris Vasile Tataru în scrisoarea deschisă publicată pe Facebook.

Pedagogul a devenit cunoscut întregii țări în urma unor mesaje publicate pe Facebook adresate ministrei Monicăi Babuc în care a fost criticată pe motiv că profesorii sunt amenințați, speriați, sunt nevoiți să completeze un șir de documente care deloc nu sporește calitatea predării în școli. Mai mult, acesta a fost hărțuit și amenințat din cauza acestor mesaje curajoase adresate ministrei.

Vă amintim că Vasile Tataru a discutat cu Monica Babuc despre problemele din sistemul de învățământ din Republica Moldova, însă mari schimbări în urma promisiunilor acesteia nu s-au observat.