(foto) Pictura „Coloana Neamului” de Radu Dumbravă a fost inaugurată. Unde găsiți una dintre cele mai mari murale din Moldova

zolusca
Foto: zolusca/facebook.com

Radu Dumbrava, unul dintre cei mai cunoscuți artiști plastici din Chișinău a inaugurat o nouă pictură murală. „Coloana neamului” este realizată pe peretele de 220 de metri pătrați a Palatului de Cultură al Feroviarilor. 

Realizarea picturii i-a luat lui Radu trei săptămâni. Tânărul menționează că a utilizat și vopsele speciale pentru exterior, prin urmare lucrarea mult timp va bucura ochii chișinăuienilor și a oaspeților capitalei.

În murală sunt reprezentate trei personalităţi marcante din ţara noastră, Ştefan cel Mare, Dimitrie Cantemir şi Burebista. „Ilustrează trei personalităţi care au dat dovadă de caracter, de demnitate, respectiv eu vreau ca publicul larg să preia aceste calităţi şi să le folosească”, a spus pictorul Radu Dumbravă.

„Am văzut că de minune s-ar potrivi ca să fie această pictură pe peretele nostru. Am acceptat pentru că aceste trei personalităţi au făcut enorm de mult pentru neamul nostru”, a spus directorul Î.S. Calea Ferată din Moldova, Iurie Topală.

„Coloana neamului” este una dintre cele mai mari picturi murale din Moldova. Artistul spune că vrea să continuie proiectul, iar în primăvară ne putem aștepta la o nouă lucrare prin centrul Capitalei. Anul trecut, artistul Radu Dumbravă l-a pictat pe Decebal pe un bloc de la Botanica.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente