Într-o călătorie nesfârșită prin spațiu. Unde a ajuns acum mașina Tesla Roadster lansată de Elon Musk

tes

Tesla Roadster, mașina lansată în spațiu de compania SpaceX a lui Elon Musk, într-o „călătorie nesfârșită pe lângă Marte”, a ajuns în cel mai îndepărtat punct față de Soare, înainte să se întoarcă înapoi pe orbită. Automobilul se află în prezent la mai bine de 294.000.000 kilometri față de Pământ.

Actuala ei orbită o va aduce din nou aproape de Marte, iar pe 6 noiembrie 2020, mașina va ajunge din nou foarte aproape de Pâmănt, la 51,7 milioane de kilometri de Pământ.

Pe termen lung însă, mașina nu va intra pe orbita planetei Marte, ci se va îndrepta încet spre centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter.

Potrivit site-ului Whereisroadster.com, Tesla Roadster și-a depăsit „garanția” de 58.000 de kilometri de peste 10.400 de ori până acum și, dacă ar fi fost un autoturism pe benzină sau motorină, ar fi consumat peste 476.000 de litri de combustibil până acum.

Dacă bateria încă mai funcționează, Starman, păpușa aflată la volan, ar fi ascultat deja melodia Space Oddity a lui David Bowie de peste 75.000 de ori, scrie digi24.ro. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente