Din nou cu vize în UE? Parlamentul European pregătește o reacție dură la situația democrației din Republica Moldova

parleu

Uniunea Europeană ar putea revizui regimul fără vize pentru cetățenii moldoveni. Acest lucru se poate întâmpla din cauza nerespectării obligațiilor legate de lupta împotriva corupției și a spălării de bani. Un raport privind modul în care este implementat Acordul de Asociere cu UE urmează să fie supus discuțiilor pe 13 noiembrie în Parlamentul European, iar pe 14 noiembrie să fie supus votului.

În proiectul de raport, deputații europeni amintesc că aderarea la principiile democratice reprezintă baza acordului de asociere, iar încălcarea acestei obligații poate duce la suspendarea drepturilor pe care le implică acordul. Inclusiv drepturile cetățenilor Republicii Moldova asupra regimului fără vize cu Uniunea Europeană.

Parlamentul European intenționează să i-a toate aceste măsuri ca răspuns la anularea rezultatelor alegerilor locale din Chișinău; lipsa justiției independente; la cazurile motivate politic împotriva opoziției, avocaților și activiștilor pentru drepturile omului; la presiunilor asupra jurnaliștilor și monopolizarea mass-mediei.

Pentru prima dată în cei patru ani de zile după liberalizarea regimului de vize pentru Moldova vor fi reamintite clauzele de suspendare a regimului fără vize. Aceasta reprezinta una dintre cele patru măsuri propuse de deputații europeni în legătură cu modul în care a evoluat democrația în Moldova.

În proiectul documentului prezentat pe siteul Parlamentului European se menționează și faptul că orice decizie privind viitoarele plăți din asistență macrofinanciară pentru Republica Moldova vor fi luate doar după alegerile din februarie 2019, și asta doar în condițiile în acestea se vor desfășura în conformitate cu standardele internaționale.

Regimul fără vize dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană a fost semnat în anul 2014, fapt care permite cetățenilor moldoveni să călătorească în spațiul Schengen doar cu pașaportul biometric.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente