Traian Băsescu rămâne fără cetățenie moldovenească. Curtea Supremă de Justiție a respins recursul acestuia

traian-basescu.b38gif1s2o-1-1000×600

Magistrații Curții Supreme de Justiție au respins recursul lui Traian Băsescu prin care se contesta retragerea cetățeniei moldovenești a fostului lider de la Cotroceni.

Decizia finală a apărut pe site-ul CSJ noaptea târziu, pe 7 noiembrie, după ce oficial magistrații au anunțat că ședința se amână pentru 14 noiembrie, scrie Agora.md.

Magistrații care au decis că respingă recursul lui Băsescu sunt Iulia Sîrcu, Galina Stratulat, Dumitru Visternicean, Dumitru Mardari și Nicolae Craiu.

„Se respinge recursul declarat de Traian Băsescu, reprezentat de avocatul Andrei Bivol. Se menține decizia din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Traian Băsescu împotriva Președintelui Republicii Moldova Igor Dodon cu privire la anularea Decretului nr. 16-VIII din 3 ianuarie 2017. Decizia este irevocabilă”, se arartă în hotărârea instanței superioare.

Decizia curții a fost comentată de avocatul lui Băsescu, Andrei Bivol, la emisiunea „Sfatul Țării” de la postul de televiziune 10TV. „Este demonstrat faptul că cetățenia a fost retrasă din motive exclusiv politice, iar încercarea aceasta de a da o notă juridică sau o motivație de încălcare a legii este absurdă”, a declarat Andrei Bivol. Avocatul spune că, dacă Traian Băsescu va decide acest lucru, vor merge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu acest dosar.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente