Năstase, Merkel și Sandu s-au fotografiat în fața banner-ului PPE. Cancelarul german: „Moldova a ajuns într-o situație dramatică”

45717333_882407501967870_8214193071781314560_n

Liderii PAS și PPDA s-au întîlnit cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Întâlnirea a avut loc în cadrul summit-ului Partidului Popular European care a avut loc în orașul Helsinki, Finlanda.

Potrivit unei postări pe pagina liderei PAS, Maia Sandu, Merkel „și-a exprimat regretul că Moldova a ajuns într-o situație dramatică”.

„Și-a exprimat îngrijorarea în special în legătură cu hărțuirea de către autorități a presei, opoziției și societății civile în ansamblu”, a mai precizat lidera PAS.

Amintim că săptămâna trecută PAS și PPDA au stabilit crearea unui bloc electoral în contextul următoarelor alegeri parlamentare care ar urma să aibă loc pe 24 februarie 2018. Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, scrutinul electoral se va face pe baza sistemului mixt, unde 50 de deputați vor fi aleși pe liste de partid ca acum, iar alți 51, în circumscripții electorale din țară și de peste hotare.

Este deja o tradiție când înainte de scrutinele electorale liderii de dreapta postează fotografii în care apar alături de cancelarul german, Angela Merkel.

În 2016, cu puțin timp înainte de alegerile prezidențiale liderul PAS, Maia Sandu publica o fotografie în care apărea alături de cancelarul german. Imaginea a fost ulterior folosită și pentru a răspândi informațiile despre 30 de mii de sirieni în mai multe site-uri false, iar ulterior a fost promovată de presa afiliată lui Igor Dodon..

În anul 2014, era deja rândul lui Iurie Leancă, pe atunci prim-ministru, exponent al PLDM să primească mesaje de susținere de la Merkel. Cu o lună mai devreme, și liderul PLDM, Vlad Filat avusese o întrevedere cu Angela Merkel.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente