Preşedintele american, Donald Trump, a revendicat un succes electoral şi le-a mulţumit susţinătorilor săi într-o scurtă postare pe Twitter. Democraţii au preluat controlul Camerei Reprezentanţilor, în timp ce republicanii păstrează Senatul după alegerile de la mijloc de mandat.

Şefa democraţilor din Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a promis un nou echilibru al puterilor în Statele Unite după ce formaţiunea sa a obţinut un control parţial al Congresului american, scrie agerpres.ro.

Scrutinul de la mijloc de mandat a adus mai multe premiere pentru SUA. astfel, Alexandriei Ocasio-Cortez care s-a născut în Bronx pe 13 octombrie 1989, a devenit cea mai tânără parlamentară din istoria Statelor Unite, record deţinut până acum de reprezentanta districtului 21 din New York, republicana Elise Stefanik, care a ajuns la Washington în 2015 la 30 de ani.

Tot la scrutinul de marţi, alte două candidate democrate, Ilhan Omar şi Rashida Tlaib, o refugiată somaleză şi o americană născută la Detroit din părinţi imigranţi palestinieni, au devenit primele două femei de confesiune musulmană care au fost alese în Camera Reprezentanţilor, în circumscripţii din Minnesota şi, respectiv, Michigan, relatează AFP.

De asemenea, potrivit previziunilor din presa americană, Sharice Davids a devenit marţi prima amerindiană aleasă în Congresul SUA, iar în statul Colorado a fost ales guvernator democratul Jared Polis, care s-a prezentat deschis la alegeri ca fiind homosexual, o altă premieră în Statele Unite.