Inspectoratul Național de Patrulare informează că la această oră, traficul rutier pe drumurile naționale se desfășoară în condiții de ceață densă. Din această cauză, vizibilitatea este scăzută sub 100 de metri iar carosabilul este umed.

Totodată, aceștia au anunțat că două persoane au murit, iar altele două au fost rănite, după ce mașina în care se aflau a derapat de pe traseu și a ajuns într-un copac. Tragedia a avut loc, astăzi, în jurul orei 03.20, pe traseul R-29, între satele Pervomaisc și Constantinovca, raionul Căușeni.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției, șoferul în vârstă de 49 de ani, aflându-se într-o curbă, din cauza ceții dense, a pierdut controlul volanului, mașina a derapat de pe traseu și s-a proiectat într-un copac. Șoferul și un pasager de pe bancheta din spate, în vârstă de 35 de ani, au murit pe loc.

Alți doi pasageri, de 37 și 51 de ani, au fost preluați de ambulanță și duși la spitalul raional Căușeni.

În acest context, #INP recomandă conducătorilor auto pentru a preveni producerea evenimentelor rutiere pe drumurile publice:

#să manifeste disciplină în trafic;
#să adapteze viteza de deplasare în funcție de starea carosabilului și vizibilitate;
#să păstreze în mers o distanță suficient de mare față de autovehiculul care îl precedă pentru a putea opri în condiții de siguranță în situația în care acesta încetinește brusc;
#să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic;
#să foloseacă luminile de ceață.

Angajații Inspectoratului de Patrulare activează în mod sporit pe traseele din țară pentru siguranța Dumneavoastră, iar dacă vă aflați într-o dificultate sesizați cel mai apropiat echipaj de patrulare sau apelați la numărul scurt 112.