(foto) Nouă mașini prietenoase mediului au colindat timp de cinci zile orașele Moldovei. Care a fost scopul

28 – DJI_0194

750 de km este distanța parcursă de cele 9 automobile electrice, plug-in și hibride participante la Moldova Hybrid Electro Maraton. Membrii expediției au trăit o experiență unică de a conduce în premieră la distanțe mari automobile prietenoase mediului. Mașinile de mărci şi modele variate au colindat timp de cinci zile R. Moldova, traversând orașele Chişinău, Orhei, Soroca, Drochia, Bălţi şi Ungheni.

În ultima zi de maraton, maşinile participante au revenit în Chişinău şi s-au aliniat în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru toţi doritorii de a cunoaşte pe viu electromobilele şi a afla din prima sursă cifrele de consum și performanța tehnică a automobilelor.

Maratonul a demonstrat performanţa automobilelor participante. Toate maşinile s-au purtat ca la carte. În lipsa, la moment, a staţiilor de încărcare a electromobilelor pe traseele naţionale, ne-am încărcat automobilele la staţii peco, restaurante, hotele. Reţelele electrice mai puternice, împământarea şi oamenii binevoitori ne-au ajutat să facem faţă provocărilor şi să ajungem la destinaţia de final”, spune Ilie Toma, organizator şi participant la expediţie.

14 - DSC09384

În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 54 automobile totalmente electrice şi doar 5 staţii de încărcare, toate în Chişinău. „Numărul solicitărilor pentru automobile electrice este în creştere anuală şi, prin urmare, este firească necesitatea dezvoltării infrastructurii pentru maşinile cu zero emisii. Suntem bucuroşi să anunţăm că datorită parteneriatului dintre Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi Fondul pentru Eficienţă Energetică în următoarele luni pe principalele trasee urbane vor fi instalate 14 staţii de încărcare a electromobilelor. Reţeaua va favoriza creşterea  mobilităţii electrice în oraşele mari şi va crea un coridor dintre România şi Ucraina. Sperăm ca acesta să fie doar începutul frumoasei călătorii şi că în viitor vom fi martorii creşterii impresionante a numărului automobilelor electrice. Astfel promovăm parcursul de dezvoltare curată, verde şi durabilă pentru R. Moldova”, susţine Stefan Liller,  reprezentant permanent adjunct PNUD Moldova.

14% din volumul total de emisii de gaze cu efect de seră în Republica Moldova revine sectorului transporturilor. Maşinile participante la maraton au avut un impact pozitiv asupra mediului ambiant reducând cu 1,2 tone nivelul emisiilor de CO2. Spre comparaţie, această cantitate de CO2 poate fi asimilată de 400 de copaci timp de 1 an.

DSC08255

Anatol Untura este unul din membrii echipajului maratonului. Pe durata celor 5 zile de expediţie el a testat condusul fiecărei maşini participante. „Maşinile electrice sunt mai aproape decât credem de cele tradiţionale – în senzaţii de condus şi în felul în care poţi să le exploatezi – diferenţa făcând-o doar o planificare mai specială a traseelor lungi. La o exploatare pe distanţe mai mici, însă, sacrificiile vor fi mult mai mici faţă de beneficiile pe care le primeşti în schimb. Iar în cazul distanţelor relativ mici ale Moldovei, electromobilele sunt şi mai atractive. Suntem convinşi că o reţea de prize specializate la nivel va simplifica nespus de mult exploatarea acestora şi va impulsiona creştea semnificativă a numărului lor”, spune Anatol.

DSC09086 DSC09311

Proiectul Oraşe Verzi Durabile, cu o durată de cinci ani: 2018-2022, are un buget total de 2,72 mln. USD, dintre care 2,64 mln USD sunt acordaţi de Facilitatea Globală de Mediu (GEF) şi 80.000 USD – de PNUD Moldova..

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente