Astăzi, 2 noiembrie, la Reședința de Stat, Ambasadorul SUA, Dereck J. Hogan, a prezentat scrisorile de acreditare Președintelui Igor Dodon.

După prezentare a urmat o întrevedere, unde cei doi au discutat despre importanţa relaţiile bilaterale şi angajamentul SUA faţă de sustinerea democraţiei în Republica Moldova.

amb1 amb3 amb4 amb5 amb6

Reamintim că, noul ambasador al SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, a sosit pe 25 octombrie la Chișinău, împreună cu familia sa. Tot atunci, pe pagina oficială de Facebook a Ambasadei SUA în Republica Moldova a apărut primul discurs al acestuia în limba română.

Dereck J. Hogan este originar din statul Virginia. Acesta a activat în calitate de diplomat din anul 1997.

Hogan are studii la University of Pittsburgh şi la Woodrow Wilson School of Public and International Affairs din cadrul Princeton University. De asemenea, noul ambasador cunoaște limba rusă şi spaniolă.

Hogan este unul dintre specialiştii Departamentului de Stat pe zona Europei de Est, aflându-se în diferite misiuni în Federaţia Rusa sau Azerbaidjan, precum şi în Afganistan.