Pentru Zămosteanu Sănduța și Gaburici Daniel formează un cuplu de 4 ani, iar dragostea față de animale și vegetarianismul sunt două din elementele cheie care le caracterizează relația. Astfel, aceștia împart același stil de viață, mai mult, Daniel poartă titlul de a patra generație de vegetarieni ai familiei.

Spre deosebire de Daniel, care susține că s-a născut așa, Sanda este vegetariană de jumătate de an, iar la întrebarea dacă s-a gândit vreodată că ar deveni adepta acestui stil de viață, aceasta a răspuns afirmativ.

„Când eram copilă, părinții mei aveau o fermă de animale, eu aveam obiceiul să mă joc mereu cu ele și de fiecare dată când era timpul să fie sacrificate, mă durea sufletul, nu înțelegeam acest lucru. Nu puteam să mănânc carne și de atunci, în subconștientul meu persista această dorință de a renunța la produse animaliere”, a menționat Sanda.

cuplu vegani

#La început credeam că e straniu

Cu toate acestea, Sanda a avut o reacție neașteptată când a aflat că viitorul ei iubit este vegetarian.

„La început credeam că e straniu, fiindcă anterior nu prea interacționam cu așa persoane și nu înțelegeam obișnuințele lor. Mai apoi m-am informat în legătură cu această dietă și am înțeles că acest mod de viață este unul provocator, dar sănătos și colorat. Acum sunt și eu vegetariană și nu regret deloc acest fapt,”, spune Sanda.
În timp ce pentru ea acest stil de viață este ceva nou, pentru Dan este ceva absolut obișnuit, întrucât s-a născut într-o familie de vegetarieni și, respectiv, a preluat „ștafeta”.

Ce ține de pofte, mirosul cărnii este unul străin pentru Daniel și nu îl atrage în niciun fel.

„Nu am pofte de carne și nu văd carnea ca pe un produs potrivit organismului uman. De regulă, esofagul nostru nu s-a adaptat încă consumului de carne, forma acestuia semănând mai mult cu cea a animalelor erbivor”, relatează Daniel.

vegan

gustare vegană

# Poftele copilăriei

Cu toate că, în prezent poftele nu prezintă un pericol pentru el, Dan a divulgat că în copilărie a gustat o bucățică de pește.

„Când eram mic, ca orice copil, voiam să le încerc pe toate, și din interes să aflu ce gust are peștele, prin urmare în timpul unui eveniment am furat de pe masă o felie de pește sărat. Am gustat-o și am aruncat-o căci nu mi-a plăcut deloc. Țin minte că am povestit părinților, ei râdeau și asta mă bucurase”.

De obicei, mulți tineri care încearcă să adopte un stil de viață deosebit se ciocnesc de anumite probleme sociale care le pun bețe-n roate, o astfel de problemă ar fi gura lumii, părerile oamenilor care-i înconjoară și cea mai întâlnită, stereotipurile.

vegan1

# Chiar dacă se mai amuză, prietenii le respectă decizia

Pentru Daniel și Sanda, acestea nu mai reprezintă o problemă, ei susțin că prietenii îi înțeleg, le respectă decizia, iar de stereotipurile lumii ar trebui să ne ferim.

„Prietenele câteodată se amuză, dar nu o fac cu rău, ele mă înțeleg și cel mai important îmi respectă decizia, la fel cum o face și familia mea”, zice Sanda.

„O mare parte din prietenii mei îmi sunt rude, respectiv sunt vegetarieni și ei. Cu toate că unii prieteni care consumă produse animale, la început aveau dubii în privința regimului meu, acum mă încurajează și mă înțeleg. Per general, e îmbucurător faptul că lumea începe să fie din ce în ce mai tolerantă și lasă criticile în trecut”, adaugă Daniel.

tort vegan

tort vegan

# Ca să fii vegetarian în Moldova, trebuie să investești

Pe lângă stereotipurile pe care trebuie să le treci cu vederea, ca să fii vegetarian în Republica Moldova și ca să mănânci sănătos, trebuie să investești pe măsură.

„Ce-i adevărat, produsele vegetale sunt mai scumpe ca cele animale, și asta nu doar în Moldova. Când am fost în America am constatat că vegetarienii cheltuie mai mult decât ar cheltui un consumator de carne”.

Tinerii au mai menționat faptul că procură alimente de oriunde, important să fie proaspete, iar ce ține de vreun restaurant anumit la care pleacă pentru a se delecta cu diferite gustări și a se relaxa, aceștia au zis că pot pleca în orice loc, întrucât majoritatea restaurantelor și cafenelelor au în meniu și bucate pe placul lor.

cuplu vegani1

 

Iulia Vrabie