Telescopul spaţial Kepler ce a permis umanităţii să observe un număr uriaş de planete a fost declarat mort. Oficialii din cadrul NASA au anunțat că după un deceniu de funcționare sonda și-a epuizat tot combustibilul și nu mai poate funcționa.

Pe tot parcursul misiunii sale sonda, Kepler, a fost bombardată de radiaţii, iar prima misiune a sondei era pe punctul de a se încheia în 2013, când unul dintre mecanismele sale a cedat. Însă, a trecut peste toate aceste dificultăţi şi a trimis o lungă perioadă de timp imagini şi informaţii importante către Pământ, scrie phys.org.

Telescopul a găsit aproximativ 2.530 exoplanete, iar 30 dintre ele sunt de aproximativ dimensiunea Terrei şi la o distanţă potrivită de stelele lor, pentru a avea apă lichidă pe suprafaţă. Toate planetele descoperite de Kepler formează mai mult de două treimi dintre cele descoperite în total de savanţi, adică 3.564.

Telescopul spaţial Kepler a fost lansat în martie 2009. În timpul celor patru ani ai primei misiuni, nava a scanat 150.000 de stele, căutând scăderile mici în lumină cauzate de planete care trec prin faţa lor. În 2014, Kepler a trecut la a doua misiune numită K2.