Atleta din Moldova, Lilia Fisikovici, a bătut recordul Moldovei la maraton după 27 de ani. Recordul feminin anterior al Republicii Moldova la maraton – 2:31.00, a fost stabilit de Tatiana Zueva la 27.10.1991 în oraşul italian Carpi.

La data de 28 octombrie 2018 la Maratonul din Ljubljana (Slovenia), Lilia Fisikovici (Tozlovanu) a parcurs distanţa de 42 km şi 195 m în 2 ore 28 min 26 sec. Astfel, sportiva moldoveancă a ajuns la linia de finiș mai repede cu mai bine de 2 minute.

Atleta din Tiraspol a sosit la finiş a şasea şi este prima europeană în clasament, primele poziţii fiind ocupate de alergătoare de pe continentul african. Ca urmare a acestei performanţe, Lilia a urcat pe locul 9 a celor mai bune maratoniste din Europa.