Participanții la primul Vincuvin Ultra Trail au alergat, în wekendul trecut, circa 1400 de kilometri, traversând distanța de la Chateau-ul Purcari, pe la Castel Mimi, până la Chateau Vartely. Participanții la acest eveniment și-au propus să promoveze, astfel, vinăriile celebre și turismul vinicol din Republica Moldova.

„A fost o competiție extrem de frumoasă, dar și o încercare grea pentru sportivii participanți și toți oamenii implicați în acest proiect, în special, din cauza că a derulat nonstop, de sâmbătă dimineața până în după amiaza zilei de duminică. Nespus de mult am fost susținuți de oamenii pe care i-am întâlnit pe traseu și, în special, de oamenii de la vinăriile celebre din Republica Moldova”, a spus inițiatorul proiectului Victor Bunescu.

Vincuvin Ultra Trail este organizat de comunitatea RunMoldova și magazinul online de vinuri www.vincuvin.shop la împlinirea „vârstei” de 10 000 de kilometri parcurși de curierii săi spre consumatorii din Moldova și din alte țări. Această acțiune sportivă este organizat în parteneriat cu Purcari Wines, Castel Mimi și Chateau Vartely, cu susținerea Gourmet și RedBull.