Alertă cu bombă în trenul Chișinău-Moscova. Garnitura a întârziat cu peste două ore

av

Pasagerii din trenul internațional Chișinău-Moscova au fost evacuați, vineri, după ce un bărbat a sunat la 112 și a spus că garnitura este minată și că transportă substanțe narcotice. Serviciile abilitate au efectuat verificări și au constatat că alerta este falsă.

Ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a declarat pentru IPN că apelul a fost preluat în jurul orei 16.00, acesta fiind efectuat de un bărbat în vârstă 56 de ani, din orașul Strășeni.

Trenul Chișinău-Moscova, la ora apelului, urma să pornească din gara din Pârlița, raionul Ungheni. Garnitura și-a putut continua deplasarea spre Chișinău doar după verificări.

Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, riscă amendă de la 550 la 850 de unități convenționale.

Purtătorul de cuvânt al întreprinderii „Calea Ferată din Moldova”, Eliza Botnari, a declarat pentru IPN că pasagerii au fost evacuați pe durata verificărilor.

Trenul a ajuns la destinație cu o întârziere de peste două ore.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente