Institutul pentru Libertăți Economice din Moldova (MEFI) va organiza în perioada 8-11 noiembrie, prima Școală Moldo-Ucraineană de Libertăți Economice, pentru studenții anilor 1 și 2 din universitățile din Moldova și Ucraina. În cadrul trainingului participanții vor avea ocazia să studieze principiile economiei liberale, ce înseamnă liberalizarea piețelor dintre Moldova, Ucraina și UE.

Totodată vor avea posibilitatea să studieze aspectele formării cererii și ofertei, concurenței libere, reglementarea legislativă, fiscală a proceselor economice, etc. Cursul dat nu are ca scop promovarea unei doctrine sau grupări politice.

Evenimentul va avea loc în mun. Orhei, în hotelul La Maison. Participarea, cazarea și transportul în hotarele țării este asigurat de către organizatori. Limba de comunicare și de lucru va fi engleza.

Pentru participarea la Școală, participanții sunt invitați să completeze formularul până pe 30 octombrie. Rezultatele selecției vor fi publicate și comunicate participanților până pe 2 noiembrie