O delegație a Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), condusă de vicepreședintele Alain Pilloux, a vizitat vineri, 26 octombrie, combinatul de carne și mezeluri „Rogob”. Oficialii au văzut fabrica, halele de producere, precum și blocul administrativ al companiei, unde a fost semnat un angajament dintre Fabrică și BERD, în cadrul unui Program de consultanță în afaceri, precum și oferirea unei eventuale finanțări.

Evenimentul a fost inclus într-un șir de alte vizite efectuate de delegația BERD în Republica Moldova. Oaspeții au avut ocazia să viziteze compania „Rogob”, unde au cunoscut întreaga fabrică situată pe o suprafață de 5.000 de metri pătrați, halele de producere, precum și sediul administrativ al companiei.

DSC08399

Totodată, în cadrul unui Program BERD Blue Ribbon, care are drept obiectiv susținerea întreprinderilor mici și mijlocii pe o perioadă de 5 ani, privind obținerea consultanței de afaceri și o eventuală finanțare din partea Băncii pentru dezvoltare strategică. Programul este conceput pentru dezvoltarea relațiilor de colaborare cu un număr limitat de companii, cu potențial înalt de atragere a surselor de finanțare BERD.

DSC08558

„Suntem onorați să avem asemenea oaspeți la fabrica „Rogob”. Pe aceasta cale, le mulțumim partenerilor BERD pentru încrederea acordată, precum și pentru posibilitatea de a dezvolta în continuare valorile companiei – de a răspunde așteptărilor consumatorilor noștri și de a ne spori capacitățile de a ajunge ulterior pe piața Uniunii Europene”, a declarat directorul general „Rogob”, Igor Roșca.

DSC08448

„Rogob” este prima companie din Republica Moldova care s-a alăturat Programului Blue Ribbon. Actualmente, acesta include 34 de companii din 21 de țări în care investește BERD.

DSC08499

Construită după model european, fabrica de mezeluri „Rogob” este cea mai modernă și mai mare din Republica Moldova.

DSC08521

Produsele „Rogob” se comercializează în peste 4.400 de puncte din țară, precum și în propria rețea de magazine specializate din care, la moment, fac parte 22 de magazine.

DSC08533

Compania dispune de o gamă variată ce numără peste 250 de produse, dezvoltate și îmbunătățite an de an, ca răspuns la solicitările consumatorilor săi.