Republica Moldova a fost condamnată, din nou, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO). De această dată, instanța a constat încălcarea art. 3, condiții inumane de detenție și a art. 5, caracterul rezonabil al detenției din Convenţie în dosarul Secrieru vs. Republica Moldova. Pentru aceste încălcări, autoritățile trebuie să achite 4.500 de euro, dintre care 3.000 de euro reprezintă prejudiciu moral.

Conform informațiilor, în privința lui Sergiu Secrieru autoritățile din Republica Moldova au inițiat o urmărire penală pentru comiterea unei infracțiuni de escrocherie în anul 2012. Aceasta a fost arestat, însă, în anul 2015, când a revenit în țară din Federația Rusă. Din octombrie 2015 până în martie 2016, Sergiu Secrieru s-a aflat în detenție preventivă, după care a fost eliberat. Măsura preventivă fiind substituită cu arest în formă de liberare provizorie sub control judiciar, informează bizlaw.md.

În anul 2017, Curtea Supremă de Justiție l-a recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de escrocherie și a fost condamnat la patru ani privațiune de libertate, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, fiindu-i stabilit termen de probă de patru ani.

La CtEDO, Sergiu Secrieru a indicat că nu au existat motive relevante și suficiente pentru plasarea sa în arest, iar detenția în privința sa a fost arbitrară. Magistrații Curții Europene a Drepturilor Omului i-au dat dreptate, reamintind că dacă autoritățile dispun arestul preventiv al unei persoane, pe motiv că aceasta nu a apărut în fața instanței atunci când a fost citată, instituțiile statului trebui să se asigure că persoana respectivă a fost notificată în mod corespunzător și a avut suficient timp să se conformeze. De asemenea, autoritățile trebuie să întreprindă măsuri rezonabile pentru a verifica dacă persoana într-adevăr s-a ascuns.

Totodată, CtEDO a remarcat că după întoarcerea în țară, reclamantul a apărut imediat în fața autorităților de investigare. Astfel, motivul cu referire la eschivarea reclamantului, invocat de instanțele naționale atunci când au dispus și prelungit arestul în privința reclamantului mai mult de cinci luni, nu este relevant. De asemenea, Curtea a stabilit că motivele invocate de către instanțele naționale, cum ar fi riscul intervenției reclamantului în procesul de urmărire penală, precum și exercitarea presiunii asupra martorilor, nu pot fi considerate relevante și suficiente în circumstanțele prezentei cauzei, în absența oricărei fundamentări, a lipsei complexității cauzei și a gravității limitate a infracțiunii imputate reclamantului.