„Nevaccinarea copilului împotriva rujeolei îi poate provoca probleme serioase de sănătate peste 20 de ani”. Mihai Stratulat despre importanța tratamentului la timp

collage

Mihai Stratulat, pediatru, cel mai popular medic din Moldova, care s-a făcut recunoscut printr-o serie de dezvăluiri dure în adresa sistemului medical din Moldova. Acesta a fost invitatul la emisiunea lui Dorin Galben, în cadrul căreia a povestit despre importanța vaccinării copiilor și cum părinții acestora ar fi trebuit de pedepsit pentru inacțiune.

Potrivit medicului pediatru, Mihai Stratulat, în prezent, în Republica Moldova, nu există nicio epidemie de rujeolă. Din cauza numărului mare de îmbolnăviri cu rujeolă în țările vecine precum România și Ucraina, autoritățile noastre au achiziționat un număr mare de vaccinuri. Prin urmare, acestea trebuie să fie utilizate într-un timp foarte redus.

„Părinții nu cunosc, se tem de unele consecințe ale vaccinului. Ele există, dar medicii nu doresc să recunoască că aceste probleme sunt. Părinții trebuie să înțeleagă că aceste reacții adverse pot apărea la copii și în cazul în care ei nu sunt vaccinați. Potrivit unor studii aceste efecte apar de 10 ori mai des în lipsa vaccinării, de aceea, ar fi bine ca ei să se gândească mai bine la acest lucru”, spune medicul.

Un alt argument pe care îl invocă medicul este că părinții spun că vaccinurile conțin metale grele. „Pot să vă spun că la noi în țară în orice aliment se conțin metale grele. Fie acel salam pe care-l mâncăm la zi de naștere, însă nimeni nu a încercat să studieze componența acestuia”.

Vaccinul provoacă autism. „Autismul apare la copii doar în perioada de dezvoltare intrauterină. Sunt foarte mulți copii autiști, dar care nu sunt vaccinați.Totodată, sunt copii autiști vaccinați, iar părinții continuă să-i vaccineze pentru că de aici vine pericolul”.

Medicul pediatru spune că părinții care nu-și vaccinează copii la timp trebuie să fie penalizați și să plătească tratamentul care este costisitor. Iar dacă din cauza copilului lor se îmbolnăvesc și alții, atunci să fie nevoiți să achite tratamentul celorlalți copii.

„Înțeleg situațiile în care părinții nu-și vaccinează copiii pentru că aceștia au contraindicații, și nu-i înțeleg pe cei care spun prostii mai mari decât ei atunci când argumentează decizia de nu vaccina propriul copil.”

„Nevaccinarea copilului îi poate provoca copilului probleme serioase de sănătate peste 10 sau 20 de ani. Așa cum în ultima perioadă a apărut rujeola, din cauza nivelului scăzut de vaccinare, peste trei ani va apărea difteria. Iar în cazul difteriei moare un din 10 copii bolnavi. Rata decesurilor este mult mai mare decât în cazul rujeolei”, a conchis Mihai Stratulat

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente