Un dispozitiv exploziv a fost găsit la reşedinţa din New York a fostului preşedinte american Bill Clinton şi a soţiei sale, fost secretar de stat şi candidată la preşedinţie Hillary Clinton, relatează miercuri Reuters şi BBC.

Dispozitivul exploziv a fost descoperit de un tehnician care tria corespondenţa fostului cuplu prezidenţial, a precizat The New York Times, scrie agerpres.ro.

Descoperirea survine la două zile după ce un obiect similar i-a fost trimis şi miliardarului filantrop George Soros la locuinţa sa dintr-o suburbie a New Yorkului.

Biroul FBI (poliţia federală) de la New York a precizat că investighează pachetul suspect descoperit în preajma reşedinţei soţilor Clinton.

În paralel, şi Serviciul Secret al SUA, responsabil în special cu protecţia preşedinţilor foşti şi actuali, a indicat miercuri că a interceptat un colet suspect trimis la reşedinţa fostului preşedinte Barack Obama.

Casa Albă a condamnat tentativele de atacuri cu dispozitive explozive asupra fostului preşedinte Barack Obama şi fostului secretar de stat Hillary Clinton, transmite dpa.

„Aceste acte care terorizează sunt demne de dispreţ şi orice vinovat va trebui să fie tras la răspundere conform legii”, a declarat purtătoarea de cuvânt a administraţiei prezidenţiale americane, Sarah Sanders.