Câștig record la loteria Mega Millions din Statele Unite. Numerele completate pe un bilet vândut în Carolina de Sud s-au potrivit cu cele şase extrase, astfel deținătorul biletului s-a ales cu un câştig record de 1,6 miliarde de dolari.

Numerele extrase au fost: 5, 28, 62, 65, 70 şi 5 (Mega Ball), transmite agerpres.ro.

Jucătorul care a completat toate cele şase numere norocoase şi este declarat câştigătorul premiului cel mare are posibilitatea de a alege între încasarea imediată a unei sume de 904 milioane de dolari sau de a primi cei 1,6 miliarde de dolari în mod eşalonat, timp de 29 de ani.