Rusia, condamnată de CtEDO pentru că a încălcat dreptul la educație a unor elevi din Bender

ECtHR

Federația Rusă este obligată de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului să achite 64 de mii de euro pentru că a încălcat dreptul la educație a copiilor din internatul de la Bender. Astfel, Rusia va trebui să achite câte 6000 de euro pentru fiecare elev care a depus plângere, plus alte 4000 pentru cheltuielile suportate de ci care au depus plângere.

Cazul a avut loc în anul 2004, în orașul Bender, în perioada când administrația separatistă de la Tiraspol ducea o politică de repreziune împotriva școlilor românești din regiune. Astfel, gimnaziul-internat din Bender a fost deconectat de la rețeaua electrică, apă inițial, iar ulterior a fost evacuat forțat de către milițieni.

Rusia a mai fost condamnată anterior și pe alte cazuri similare legate de acțiunile autorităților separatiste de la Tiraspol. Cel mai emblematic caz este cel al fostului deputat al Parlamentului Republicii Moldova, Ilie Ilașcu, deținut abuziv de separatiști mai bine de 10 ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente