Suprafața locuințelor procurate prin intermediul Programului „Prima Casă” depășește 37 de mii metri pătrați

primacasa4-1433267753

Un număr de 632 de familii și tineri necăsătoriți și-au procurat până acum apartamente și case prin intermediul Programului „Prima Casă”. Doar în ultima săptămână 39 de beneficiari au trecut în casă nouă, informează Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).

Sursa citată menționează că alte șapte cereri au fost acceptate și urmează să fie semnate contractele de credit, iar 47 de cereri sunt analizate în prezent.

Totodată, din numărul total de credite acordate, 59 de solicitanți au aplicat la Programul „Prima Casă 2” (program destinat funcționarilor publici ), iar 111 – în cadrul Programului „Prima Casă 3” (destinat familiilor cu copii ).

Dintre cei 686 de solicitanți eligibili, 494 sunt familii tinere, iar 192 – persoane necăsătorite.

Prin intermediul Programului „Prima Casă” s-au procurat locuințe cu suprafața totală de 37 395 de metri pătrați, iar suprafață medie a locuințelor procurate este de 59,2 metri pătrați.

Valoarea medie a locuințelor procurate este de 546 de mii de lei, iar vârsta medie a solicitanților este de 31 de ani.

Totodată, suma totală a garanțiilor active emise în cadrul Programului este de 147 027 551 de lei, iar suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 294 055 102 lei.

Programul „Prima Casă” a fost lansat în luna martie curent.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente