A mai rămas foarte puțin timp până la cea mai groaznică și, în același timp, amuzantă cursă nocturnă, organizată în Republica Moldova – „Hell Run by Naturalis” și până la cel mai tare maraton costumat, scurtat de zece ori și dedicat celei mai fioroase sărbători a anului – Halloween.

Cursa se va desfășura după apusul soarelui, când orașul se va scufunda în amurg. În acest moment, Grădina Botanică va deveni adăpostul duhurilor rele, iar cărările sale vor deveni traseul, care va putea fi cucerit numai de cei mai curajoși.

Oricine va îndrăzni să pășească pe această cărare, va trebui să alerge 4,2 km plini de surprize. În unele locuri, veți fi așteptați de dulciuri și cadouri, iar în unele colțuri mai întunecate, pe după arbori și tufișuri, veți fi pândiți de făpturi din lumea cealaltă, dornice să vă fure cadourile primite. Traseul, la sigur va fi groaznic de distractiv! Ca să nu vă speriați de moarte, luați o lanternă cu voi: vampirii se tem de lumină.

„Hell Run” este o cursă, la care este posibilă doar participarea în costume tematice.

Dacă dintr-un oarecare motiv nu ați reușit să veniți costumat, în zona de start vor lucra niște artiști, care vă vor ajuta să vă creați aspectul potrivit, la un preț accesibil. De asemenea, pentru Dvs. vor activa Accessories Shop și Food Zone, unde veți putea achiziționa diferite accesorii tematice și mâncare, ca să vă întăriți înainte de cursă. În zona de start va fi amenajat și un Photowall, ca să puteți face o fotografie ca amintire despre „Hell Run”.

Participanții în cele mai originale costume vor fi premiați după finalizarea cursei.

„Hell Run 2018” se va desfășura pe 27 octombrie în Grădina Botanică. Evenimentul va începe la ora 18:00, iar cursa – la ora 20:00. Costul participării – 100 lei.

Sabatul este organizat de cel mai popular forum pentru femei – mama.md, organizația sportivă Sporter.md și cel mai mare panou de anunțuri – 999.md

Pentru a nu pierde ocazia de a participa la Hell Run, înregistrați-vă acum, accesând acest LINK.

https://hellrun.md/ro/Register