Președintele Igor Dodon spune că, cel mai probabil, nu va candida pe nicio circumscripție uninominală la următoarele alegeri parlamentare. Însă, ar putea să se regăsească pe lista de partid a Partidului Socialiștilor, transmite IPN.

„De ce? Pentru că noi am câștigat alegerile într-o circumscripție electorală comună națională și nu ar fi corect să candidez pe o anumită circumscripție acum. Pe listă, noi examinăm acest lucru și nu exclud că voi candida, dar o decizie în acest sens vom prezenta mai târziu”, a declarat șeful statului în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” la postul de televiziune NTV Moldova.

În opinia șefului statului, PSRM este singurul partid care are șansa să obțină majoritate în următorul Parlament. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, Igor Dodon spune că socialiștii nu vor putea face alianță cu democrații. De asemenea, socialiștii vor încerca „să se înțeleagă” cu deputații independenți, dacă aceștia vor exista. „Dacă nu va ieși nimic, atunci cred că vor avea loc alegeri parlamentare anticipate în a doua jumătate a anului viitor”, a spus președintele.