Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a dăruit autorităților moldovenești două autospeciale de luptă împotriva protestatarilor. Este vorba de autovehicule „TOMA” din dotarea forțelor de intervenție ale poliției și armatei turcești.
„Vreau să vă spun că ieri, la ora 21:30, au sosit două vehicule pentru combaterea demonstrațiilor în masă, prescurtate TOMA, care au fost puse la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne”, a declarat Erdogan la Comrat.
Autovehiculele se află în dotarea și a altor state autoritare, cum ar fi Azerbaidjan sau Zimbabwe.
Amintim că Recep Tayyip Erdogan, președinte al Turciei s-a aflat în vizită pe data de 17 și 18 octombrie. Este a doua vizită oficială din istorie a unui președinte turc în Republica Moldova.