Maxim Cuclev este un tânăr de 20 de ani din Chișinău care este pasionat de pictură și artă. Îi place să deseneze oricând și oriunde, iar cele mai reușite lucrări proprii le publică pe Instagram. 

A absolvit școala de arte și se specializează pe desene în stil numit „stilizare”. Acest procedeu presupune simplificarea prin păstrarea elementelor sau detaliilor caracteristice unui obiect bine știut (studiat) și folosirea lor in crearea unei imagini, fie cu un spor de expresivitate, fie cu efect decorativ, ornamental. Cu alte cuvinte, Maxim preia o scenă deja cunoscută de oameni și îi adaugă elemente personale păstrând, în același timp, compoziția propriu-zisă.

De asemenea, tânărul se specializează și pe crearea portretelor. El spune că este inspirat de la așa artiști ca Burdge, Viria13 și, de asemenea de la Marvel. „Atunci când desenez un peisaj sau când aplic o tehnică deosebită de pictură mă inspir de la exemplele diferitor ilustratori pe care îi urmăresc pe Instagram și Twitter”, ne-a povestit Maxim.

În cele ce urmează veți putea vedea doar câteva lucrări realizate de Maxim.

View this post on Instagram

day 10: flowing #inktober I jokingly call it Satan Beyoncé

A post shared by Maxim Cuclev (@austrolopitheque) on

View this post on Instagram

day 4: spell #inktober

A post shared by Maxim Cuclev (@austrolopitheque) on

View this post on Instagram

#inktober day 2: tranquil cosy autumn things 🍂

A post shared by Maxim Cuclev (@austrolopitheque) on

View this post on Instagram

Hi this class is extremely fun and interesting

A post shared by Maxim Cuclev (@austrolopitheque) on

View this post on Instagram

evening doodles 🌙

A post shared by Maxim Cuclev (@austrolopitheque) on

View this post on Instagram

spleeny lass • technique inspiration from @torianne00

A post shared by Maxim Cuclev (@austrolopitheque) on

Mai multe lucrări ale lui Maxim le puteți vedea AICI.

Totodată, tânărul ilustrator creează personaje pentru propriile comicsuri inspirate din cele ale lui Marvel.

Mai multe desene le puteți vedea AICI.