Joi, 11 octombrie, la sesizarea IDOM, prin intermediul avocaților instituției, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolului 13 alin. (1) lit. b) din Codul electoral, prin care persoanele cu dizabilități mentale declarate incapabile nu au dreptul la vot.

În fapt, în cadrul alegerilor prezidențiale din 30.10.2016, o persoană nu au putut să-și exercite dreptul la vot întrucât art. 13 alin. 1 lit. b) din Codul Electoral prevede restricții pentru persoanele cu dizabilități mentale și intelectuale. Articolul 4 alin. (2) din Constituție statuiază că „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale”.

Aceleași principii sunt reiterate și în Rezoluţia 1642 (2009) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind accesul la drepturi al persoanelor cu dizabilități şi participarea deplină şi activă a acestora în societate.  În acest sens, parlamentarii europeni au cerut statelor membre ale Consiliului Europei să adopte măsurile necesare „pentru a se asigura că, în conformitate cu Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, persoanele plasate sub tutelă nu sunt private de drepturile lor fundamentale (nici măcar de dreptul de a vota), iar în cazul în care au nevoie de asistenţă externă pentru a-şi exercita aceste drepturi, li se va oferi sprijin corespunzător, fără a ignora dorinţele sau intenţiile acestora”.

Potrivit Articolului 29 din Convenție – Participarea la viaţa politică şi publică „Statele Părţi vor garanta persoanelor cu dizabilităţi drepturi politice şi posibilitatea de a beneficia de acestea, în condiţii de egalitate cu alţii, şi se angajează: (a) Să se asigure că persoanele cu dizabilităţi pot participa efectiv şi deplin la viaţa politică şi publică, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, în mod direct sau prin reprezentanţi liber aleşi, precum şi dreptul și oportunitatea de a vota şi de a fi alese, printre altele […]”

Dreptul internaţional şi european în domeniul drepturilor de vot ale persoanelor cu deficiențe intelectuale şi psihosiciale se orientează într-un ritm rapid către o participare deplină şi egală. Principiile internaţionale noi au avut şi vor avea impact la nivel naţional. Prin urmare Curtea Constituțională din Republica Moldova a dat dovadă de abordare progresistă ce va anticipa revizuirea repetată a cadrului legal național în materia electorală ce vizează persoanele cu dizabilități, informează Institutul pentru Drepturile Omului.

Ingerința în dreptul la participare la viața politică și publică prevăzută de norma contestată nu este proporțională și reprezintă un tratament diferențiat exprimat prin restricționare, bazată pe stereotipuri și ipoteze generalizate cu privire la capacitatea unei persoane de a-și exercita dreptul de a alege.