(video) Primarul interimar, Ruslan Codreanu: Locatarii scărilor alăturate s-au întors în apartamentele lor

codreanuunun

Primarul interimar, Ruslan Codreanu a solicitat CMC să fie alocați 10 milioane de lei pentru procurarea locuințelor de manevră, care vor adăposti cetățenii a căror apartamente sunt afectate. Asta după ce ieri, într-un status de pe facebook a promis că va fi alocată această sumă. Totodată, edilul a anunțat că o parte din locatarii apartamentelor învecinate care nu au fost afecate s-au putut întoarce acasă.

„Lucrările de evacuare a râmăturilor de la locul explozie au durat până aseară la ora două. Placa de beton, care prezenta pericol să cadă peste alte apartamente a fost evacuată, la fel au fost evacuate cadavrele celor două persoane care se aflau sub placi de beton. Locatarii scărilor alăturate s-au întors în apartamentele lor, iar locatarii din scara afectată au putut merge împreună cu specialiștii de la situații excepționale în apartamentele lor pentru ași lua hainele și cele necesare”, a menționat Codreanu.

Potrivit acestuia, au mai fost fost cazate opt persoane, au fost pregătite 100 de pachete de mâncare pentru locuitorii afectați, pompieri, polițiști și mai sunt libere alte 20 de camere pentru persoanele care mai au nevoie de cazare.

„Urmează să fie prelevate probe de către organele de drept ca să fie făcute lucrările de laborator, după aceasta va fi făcută expertiza tehnică a clădirii pentru a stabili cât de avariată este scara respectivă și să putem comunica când vor putea reveni la apartamentele lor. CMC va adopta completarea fondului de rezervă  și va aloca 10 milioane de lei pentru persoanele afectate în cazul exploziei din sectoru Râșcani” a a mai punctat edilul capitalei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente