AIR Moldova va primi avioane noi și va avea acces la resurse și posibilități suplimentare

Fotografie principala

Reprezentanții companiei aeriene românești Blue Air și ai celei moldovenești Air Moldova au susținut luni, 8 octombrie, un briefing comun de presă. La eveniment au participat directorul Blue Air, Dl Marius Puiu, directorul comercial al companiei, Tudor Constantinescu, directorul companiei „Civil Aviation Goup” Dzintars Pomers, precum și directorul „Air Moldova”, Iulian Scorpan.

În cadrul briefing-ului, jurnaliștilor prezenți le-a fost oferită informația despre planurile noii conduceri și ale investitorilor reprezentați de compania românească, privind dezvoltarea operatorului moldovenesc.

În particular, reprezentanții companiei românești, care a devenit principalul acționar al Air Moldova, au declarat că, sprijinindu-se pe experiența proprie de dezvoltare a Blue Air, și în parteneriat cu colegii din Republica Moldova, intenționează nu doar să păstreze statutul de companie aeriană națională pe care îl are Air Moldova, dar și să dezvolte semnificativ acest potențial, transformând compania în unul din cei mai buni operatori regionali.

Potrivit directorului general Blue Air, Dl Puiu, există trei priorități principale: majorarea flotei Air Moldova, extinderea destinațiilor curselor, precum și asigurarea unui produs calitativ și accesibil pentru pasageri. Directorul general Blue Air a felicitat partea moldovenească, dar și autoritățile și cetățenii moldoveni cu această reușită. Totodată, el i-a salutat pe colaboratorii Air Moldova care vor avea ocazia să lucreze în marea familie Blue Air cu peste 1.000 de angajați și peste 30 de aeronave.

Fotografie 2

Directorul comercial al companiei românești a menționat, la rândul său, beneficiile acestei colaborări și a mulțumit părții moldovenești pentru primire călduroasă. Din numele Blue Air, el a dat asigurări presei că datorită eforturilor comune va fi asigurată o creștere stabilă și dezvoltarea Air Moldova, care va deveni un reprezentant de vază al familiei companiilor aeriene europene.

Directorul companiei „Civil Aviation Goup” a vorbit despre experiența personală de activitate în sfera aviatică și a menționat că a fost invitat de investitori ca să realizeze programul de dezvoltare al Air Moldova. Potrivit lui, există o practică bună de dezvoltare rapidă a companiilor aeriene mici, similare cu cea moldovenească. Potrivit reprezentantului investitorilor, scopul principal este reabilitarea imaginii pozitive a Air Moldova și transformarea ei într-o companie profitabilă. Pentru aceasta, noii proprietari vor trebuie să înnoiască parcul de aeronave – în trei ani se planifică dublarea numărului de avioane, precum și a numărului de angajați. De asemenea, urmează să fie extinsă și geografia destinațiilor, inclusiv prin deschiderea a noi curse, atât la Vest, cât și la Est. El s-a arătat convins că aceste obiective vor putea fi atinse cu contribuția unei companii de talia Blue Air.

Fotografie 3

Directorul Air Moldova, Iulian Scorpan, i-a felicitat pe toți cu acest eveniment important din istoria aviației de pasageri moldovenești. El a dat asigurări că din acest moment, compania va avea un nou impuls de dezvoltare.

Fiind întrebați despre soarta companiei moldovenești după privatizare, dar și despre datoriile acesteia, reprezentanții Blue Air au comunicat că nici profilul, nici denumirea, nici identitatea Air Moldova nu se vor schimba. Compania își va continua activitatea, dar va avea deja acces la resurse și posibilități suplimentare. În privința datoriilor, partea română a confirmat angajamentele pe care și le-a asumat odată cu semnarea contractului de cumpărare a Air Moldova. Potrivit acestor angajamente, în viitoarele luni va începe achitarea datoriilor istorice ale Air Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente