Grădinița nr. 166 din sectorul Buiucani va fi renovată. Clădirea instituției de educație preșcolară se află în stare avariată din anul 2006, iar anterior a fost dată în locaţiune unei instituții private de învățământ.

Pentru a suplini numărul mare de cereri pentru încadrarea copiilor în grădinițe, autoritățile municipale au decis reconstrucția capitală a sediului în baza unui parteneriat public-privat. Parteneriatul prevede că un agent economic îşi asumă executarea în totalitate a lucrărilor de modernizare, iar după redeschidere grădiniţa îşi va păstra statutul de instituţie publică.

DSC_4913

În urma inspecției, primarul interimar Ruslan Codreanu a dispus ca serviciile municipale să desfășoare în termene restrânse lucrări de salubrizare a teritoriului fostei grădinițe, reconectarea iluminatului public și securizarea perimetrului prin amplasarea unui post de pază. Astfel, timp 2 săptămâni, serviciile municipale abilitate vor evacua deșeurile și vor curăța vegetația de pe teritoriul grădiniței, pentru a facilita începerea lucrărilor de construcție.

Proiectul de renovare a instituției prevede reconstrucția capitală a sediului, amenajarea teritoriului, pavilioanelor și a terenului de joacă pentru copii, dar și construcția unui nou gard. Darea în exploatare a grădiniței este planificată până la finele anului 2019.

Municipalitate va finanța achiziționarea inventarului pentru blocul alimentar și a mobilierului pentru relansarea activității grădiniței pentru copii. După reabilitarea integrală a edificiului grădiniței, vor fi formate circa 12-14 grupe, iar capacitatea instituției va fi de circa 360-380 copii.