Liderul Acțiunii 2012, unionistul George Simion, a fost reținut, cu puțin timp în urmă, de câțiva angajați ai Biroului de Migrație și Azil, în timp ce acesta se pregătea să plece în România. Mai mult, George Simion a fost anunțat că a primit interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, pe un termen de 5 ani.
Informația a fost confirmată de președintele „UNIREA – ODIP”, Vlad Bilețchi, care se afla lângă George Simion în momentul reținerii. Potrivit lui Bilețchi, George Simion a fost urcat într-o mașină cu numere de înmatriculare civile, iar în aceste momente se îndreaptă spre punctul de trecere al frontierei cu România.
Menționăm că luni, 1 octombrie, liderul Acțiunii 2012, a venit în Republica Moldova, după ultima sa interdicție. Acesta a stat la Chișinău doar câteva ore.
Mai multe detalii aflați în videoul de mai jos.
Ulterior, mașina în care se afla Vlad a fost oprită de un chipaj de poliție „pentru verificarea actelor”.