Săptămâna modei feminine de la Milano. Care sunt tendințele pentru sezonul primăvară/vară 2019

collage

Negrul, nuanţa tradiţională a iernii din dulapurile noastre, a devenit tendinţa Săptămânii modei feminine de la Milano pentru firme reputate precum Jil Sander sau Alberta Ferretti, care au mizat pe această non-culoare pentru colecţiile lor din sezonul primăvară/vară 2019, relatează EFE.

Milano Fashion Week a debutat cu evenimente secundare dar a avut miercuri o mare sesiune de prezentare a firmelor Jil Sander şi Alberta Ferretti care au servit ca anticameră unor mari case de modă precum Max Mara, Fendi, Prada, Moschino şi Emporio Armani, care urmează să defileze în această mare vitrină a tendinţelor internaţionale.

Jil Sander a prezentat o colecţie sobră, cu piese de croială dreaptă şi ample, comode care nu au marcat silueta. Negrul a fost preferat pentru costumele în două piese, purtate cu cămăşi fără mâneci, sau la pantalonii evazaţi, dar şi pentru combinezoanele ample, sau la vestele şi puloverele din lână purtate asemeni unor rochii.

Firma creatoarei germane a mizat şi pe rochiile cu decolteu drept sau pentru cămăşile largi şi fără mâneci cu guler în V.

Negrul a cedat locul bejului şi bleumarinului şi a fost preferat pentru cămăşile şi rochiile vaporoase din materiale transparente. Puloverele pe gât au fost combinate cu fuste evazate din lână, scurte sub genunchi, în timp ce hanoracele ample cu glugă în tonuri de maro „camel” au fost purtate direct pe piele, asemeni unor rochii.

Ca accesorii, firma a mizat pe genţi din piele în nuanţe de albastru, alb şi maro, cu toarte mari şi în diferite dimensiuni, pentru toate gusturile. Manechinele casei au defilat cu ciorapi din lână până la genunchi şi în pantofi sau sandale cu platformă, în timp ce pentru bijuterii au fost preferaţi cerceii mari şi rotunzi în nuanţe de auriu sau argintiu.

Alberta Ferretti a folosit la rândul său negrul pentru rochiile transparente din dantelă, fustele scurte şi vaporoase şi bluzele cu mâneci lungi şi cu volane în dreptul pieptului.

Pe lângă negru, designera italiană a folosit şi nuanţele de galben, portocaliu şi verde, dar şi albastrul intens şi rozul pastelat. Combinezoanele scurte roz au fost purtate cu bluze din dantelă sau din mătase fluide în alb imaculat, în timp ce fustele din denim cu buzunare oversize şi pantalonii cu talie înaltă şi evazaţi au căpătat tonuri verzui.

Au defilat şi rochii mini, de inspiraţie romantică, cu volane şi broderii, precum şi pantaloni albi croşetaţi cu manşetă strânşi pe glezne. Sandalele cu talpă plată în animal print sau de inspiraţie romană au completat „look-urile”, iar pentru accesorii au fost preferate genţile ample sau rucsacurile din rafie.

Milano Fashion Week va continua să prezinte propuneri pentru sezonul primăvară/vară 2019 ale marilor case de modă Giorgio Armani, Versace sau Tod’S până la 24 septembrie, scrie agerpres.ro. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente