iOS 12 este acum disponibil pentru actualizare. Ce îmbunătăţiri aduce noul sistem de operare de la Apple

s

Apple tocmai a lansat noul line-up de telefoane pentru 2018, iar lumea nu a rămas prea impresionată. Dacă iPhone Xs şi Xs Max par nişte terminale care aduc mici îmbunatățiri modelului de anul trecut, Xr. Modelul mai ieftin are un potențial serios de a deveni cel mai bine vândut telefon Apple din acest an. Un lucru au în comun toate cele trei. Proaspăt lansatul iOS 12.

iOS 12 este acum disponibil pentru download, iar toţi posesorii de iPhone ar trebui să facă acest pas, din considerente de rapiditate şi fiabilitate. Pentru că Apple a fost prinsă cu mâţa-n sac în acest an, atunci când a fost acuzată pe drept că încetineşte inteţionat prin software modelele mai vechi, compania din Cupertino a decis să se revanşeze şi să scoată un update care să fluidizeze experienţa de utilizare chiar şi pe vechile iPhone 5S sau iPhone 6, notează adevărul.ro

De asemenea, au fost aduse îmbunătăţiri şi în ceea ce priveşte monitorizarea timpului total pe care îl petreci pe telefon. Astfel că, de acum, vei putea arunca o privire de ansamblu asupra obiceiului de utilizare al iPhone-ului şi poţi vedea câtă vreme petreci în anumite aplicaţii. Funcţia nouă este utilă mai ales pentru cei care vor să reducă timpul de utilizare a telefonului, în general.

În plus, notificările din noul iOS 12 sunt şi ele ceva mai intuitive şi împrumută o caracteristică de la Android. Acestea vor fi grupate în funcţie de aplicaţii, pentru a nu mai fi livrate sub forma unei liste lungi pe ecranul de start, ci mai degrabă vor fi afişate ceva mai compact.

Chiar dacă nu este un update major al sistemului de operare de pe iPhone-uri, importanţa acestuia nu ar trebui să fie diminuată. Diferenţele cele mai mari se vor simţi la cei cu iPhone-uri mai vechi, care ar trebui să „zbârnâie” după noul update.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente