Gândurile despre imposibilitatea de a-ți câștiga banii cinstit acasă, pe care mulți dintre tinerii din Moldova le au, au fost spulberate de doi tineri din raionul Ungheni, care de aproximativ un an distribuie zâmbete și bucurii la ușile oamenilor, iar de câteva săptămâni decorează locuințele și localurile în care moldovenii își sărbătoresc nunțile, cumetriile sau zilele de naștere. Dorian Rodnițchi și Cornelia-Cleopatra Lisagor, ambii studenți în anul 3 la facultatea de  Științe Economice, USM, zi de zi sunt prezenți la ușile oamenilor din toate colțurile Moldovei.

Tinerii îndrăgostiți, fiind înconjurați doar de cifre la facultate, au dat viață unei mini-afaceri, care necesită mai mult abilități de imaginație și comunicare, decât de calcule matematice. Ei livrează cadouri la ușile oamenilor, iar dacă sunt solicitați, își forțează imaginația pentru a face și decoruri deosebite acolo unde moldovenii se înveselesc.

Ideea le-a venit meditând în bucătăria căminului universitar

Așa cum fiecare afacere își are propriul punct de pornire, tinerii din Ungheni au pornit de la zero, în urma unei situații mai puțin plăcute în care s-a aflat o mătușă de-a studentei Cornelia-Cleopatra. „Mătușa mea a făcut o comandă unei companii pentru a livra un cadou nașei ei. Pentru această livrare, compania a cerut foarte mulți bani. Ei au cerut bani aparte și pentru servicii foto și video, chiar dacă acestea au fost făcute de proastă calitate”, ne mărturisește Cornelia-Cleopatra Lisagor.

Această situație a pus tinerii pe meditație, gândindu-se că nu ar fi o idee rea dacă ar oferi și ei astfel de servicii oamenilor, la un preț mai accesibil, iar serviciile video și foto să fie incluse în prețul livrării. „În acea seară, mâncând în căminul universitar, am schițat și planul afacerii. Ne-am făcut o denumire: „Livrări-Surprize Cleopatra”, iar mai apoi am făcut și conturi de facebook și instagram, pentru a aduce la cunoștința oamenilor despre existența afacerii noastre”, ne povestesc studenții.

41473122_1823112881141402_1661364629370044416_n

„Din banii primei livrări am mâncat doar o prăjitură”

La câteva zile după ce și-au făcut cunoscută afacerea în mediul virtual, tinerii au avut prima comandă. Comanda a fost făcută din R.Moldova, iar de la clienți nu au cerut niciun ban pentru efectuarea livrării. „Drumul primei livrări și restul cheltuielilor, în afară de prețul elementelor cadoului au fost achitate din banii noștri. Noi am fost împliniți sufletește că am reușit din prima încercare. Am făcut livrarea gratis, pentru a vedea dacă vom putea face față provocărilor de mai departe. Am avut nevoie doar de acest rezultat pentru a putea continua. Căldura și mulțumirile din partea primilor clienți ne-a încurajat foarte mult. Din banii primei livrări, am mâncat doar o prăjitură”, își amintește zâmbind Dorian Rodnițchi.

După efectuarea primei livrări, numărul comenzilor a început să crească. Oamenii au fost mirați de prețurile mici în comparație cu cele din alte companii similare de la noi din țară. Astfel, despre serviciile celor doi îndrăgostiți a aflat tot mai multă lume. „Am atras clienții prin diferența de preț. Nu am pus pe prim-plan banii, ci împlinirea sufletească. Ne gândeam că dacă totul o să decurgă bine, banii vor veni și ei pe parcurs”, menționează Cornelia-Cleopatra.

41394292_267414993900371_4777840882722275328_n

„Mergeam cu pachetele grele, iarna, câțiva kilometri pe jos”

În condițiile unui student, care este limitat din mai multe părți, fără automobil și cu acces în cămin doar până la ora 00.00, primele luni de lucru au fost foarte grele. Tinerii erau nevoiți să meargă pe zăpadă cu cadourile în mână, pe jos, pentru a le aduce în cămin, ca mai apoi să le livreze în toate colțurile Moldovei. „Uneori, când transportul public nu funcționa la ore târzii, mergeam cu pachetele grele, iarna, câțiva kilometri pe jos până la cămin. Iar dacă știam din start că o să întârziem, rugam lucrătorii de la cămin să lase ușa descuiată”, își amintesc tinerii.

Pentru a livra cadourile, studenții plăteau la taxi, sau la unii prieteni, care dețineau automobile. „Livram cadourile cu prietenii, ne ofereau ajutor, dar contra-plată. Uneori mai mergeam și cu taxiul, care ne aștepta până făceam livrarea”, ne relatează Dorian Rodnițchi.

Din primii bani obținuți de pe urma livrărilor, studenții și-au cumpărat mai multe haine clasice, au plătit taxa pentru cămin, și nu în ultimul rând au cumpărat un aparat de fotografiat performant pentru a putea face fotografii și video-uri de calitate. „Ne-am gândit că dacă vom investi în calitate, vom avea și mai multe comenzi. Din acei bani am cumpărat și coșuri pentru fructe, foarte multe felicitări, vopseli pentru coșuri și alte elemente necesare micii noastre afaceri”, menționează Dorian.

41405522_2139769242943776_8158034785248215040_n

„Lacrimile de bucurie ale oamenilor sunt primul motiv pentru care facem asta”

Nu există tip de eveniment la care Dorian și Cornelia-Cleopatra să nu fi livrat cadouri. Aceștia au făcut fericiți zeci de părinți, copii, absolvenți și chiar viitori soți și soții. „Am participat la foarte multe evenimente din toate colțurile R.Moldova: zile de naștere, nunți, cumetrii, baluri de absolvire, careuri școlare și cereri în căsătorie”, ne relatează Cornelia-Cleopatra.

În prezent, afacerea celor doi studenți este una profitabilă, iar din banii îngrămădiți au reușit să-și procure propriul lor automobil. Dat fiind faptul că pot avea și câte trei comenzi pe zi, toate în diferite localități din țară, automobilul le oferă un ajutor enorm. „Acum livrăm cadourile cu automobilul nostru, ne permitem să economisim și timp și bani”, ne spun mulțumiți studenții.

Tinerii sunt întotdeauna dornici de a livra cadouri, deoarece interacțiunea cu oamenii, mai ales în momentele când aceștia sunt fericiți și emoționați îi încarcă cu energie pozitivă și putere. „Noi livrăm cadouri la ușile oamenilor fără a ne gândi doar la bani, lacrimile de bucurie ale oamenilor sunt primul motiv pentru care facem asta”, precizează tinerii îndrăgostiți.

41423888_319838648777926_9092530638480736256_n

Majoritatea comenzilor sunt făcute din străinătate

Tinerii studenți la economie sunt de părere că dacă nu ar fi atât de mulți moldoveni peste hotare, numărul livrărilor s-ar micșora considerabil. Dorian și Cornelia-Cleopatra sun persoanele prin intermediul cărora cei din diaspora își pot face fericiți copiii, părinții, buneii sau rudele. „Majoritatea solicitărilor le avem din străinătate, din diferite colțuri ale lumii. De aici, din țara noastră am avut doar câteva comenzi, până la zece. Cel mai des ne scriu, sau ne contactează moldovenii care lucrează în Israel, deoarece ei vin mai rar acasă, în comparație cu cei din Italia, Franța sau Spania”, menționează studenții.

Munca pe care o prestează tinerii, presupune atât momente gri, cât și roz. Fiind în permanență mișcare, tinerii călătoresc zilnic prin toate localitățile din țară, de la Nord la Sud și nu ezită niciodată să facă popasuri pentru a admira natura, ori pentru a face fotografii.  Cu toate acestea, munca lor poate fi uneori și stresantă. „Câteodată trebuie să livrăm cadourile la ore foarte târzii, iar pentru a face pe plac clienților, suntem nevoiți să dormim și câteva ore pe noapte. Mai sunt și cazuri când nu reușești să faci toate livrările în aceeași zi, iar graba, de multe ori îți poate reduce din calitate”, recunosc studenții.

Lucrează cot la cot cu doi dintre foștii clienți

De curând, Dorian și Cornelia-Cleopatra și-au lărgit orizontul afacerii. Datorită mediului lor de activitate, au făcut cunoștință cu mai multe persoane. Printre acestea sunt și o familie din  raionul Hîncești, care timp de șase ani au activat în calitate de decoratori, iar de doi ani sunt peste hotare. ,,Această familie a fost foarte mulțumită de livrările pe care le-am efectuat copiilor lor și când a venit acasă, ne-a invitat la o sărbătoare de familie. Acolo am făcut cunoștință și am devenit prieteni. Văzând că stăm foarte bine cu imaginația, acea familie ne-a propus să continuăm împreună afacerea pe care au abandonat-o acum doi ani”, povestesc entuziasmați tinerii.

Așa a început și a doua încercare reușită a studenților. Aceștia s-au alăturat soților Octavian și Cristina, iar acum au ca plan de viitor să se ocupe și cu decorarea locuințelor și localurilor în care moldovenii se înveselesc.

Tinerii îndrăgostiți sunt încrezuți în propriile lor forțe și sunt ferm convinși că dacă nu vor avea un salariu bun în domeniul economic, își vor asigura traiul din micile afaceri care le-au ieșit în cale datorită insistenței, dedicației, dăruirii de sine și a muncii asidue. „Pe viitor, dacă va fi totul așa cum ne-am propus, ne dorim să investim și mai mult în calitatea serviciilor, doar așa vom putea să ne menținem la un nivel înalt”, recunosc studenții. Dorian Rodnițchi și Cornelia-Cleopatra Lisagor sunt de părere că și în R.Moldova se pot câștiga bani mulți, dacă munca depusă este una enormă.

Text de Nicolae Chicu