(foto) Oamenii La La Play. Cunoaște-o pe Alison Lie, viorista care a venit din Viena să descopere Moldova

39506268_501844766943783_2595032743620378624_n

Expediția de muzică clasică La La Play a adunat cei mai talentați tineri din Moldova pentru ca aceștia să promoveze prin intermediul muzicii, problemele sociale din Moldova. Alison Lie este una dintre tinerele care vrea să schimbe lumea prin intermediul muzicii, din acest motiv a venit din Viena.

„În loc de arcuș, țineam în mână un creion simplu”

Alison a moștenit dragostea pentru muzică de la tatăl său, care la vârsta de 7 ani a dus-o de mânuță la școala de muzică unde și-a făcut și el studiile. A ales vioara pentru că finețea acestui instrument o definește. „Îmi amintesc și acum prima oră, era foarte distractivă. Nu am luat din start vioara în mână. Trebuia să-mi imaginez că iau o oglindă și mă uit la ea, iar în mâna dreaptă, în loc de arcuș, țineam un creion simplu”. Alison zice că prima oră a fost una introductivă și total diferită de modul în care cântă vioristele.

39441233_302883857140708_6418116685798047744_n

Tânăra recunoaște că inițial practica muzica pentru că simțea o anumită responsabilitate, pentru că se pregătea să susțină examenele. Ulterior, când a mai crescut și a înțeles că muzica e ceva mai mult decât niște sunete adunate, Alison a început să practice muzica cu mai multă dedicație. „Pasiunea pentru muzică și-a făcut loc pe măsură ce creșteam, deoarece începeam să înțeleg sensul a tot ce fac, faptul că asta poate schimba cumva societatea în care trăiesc”.

După ce a absolvit cu brio școala muzicală din Chișinău, Alison a fost acceptată la University of Music and Performing Arts, o universitate din Viena. „Este o diferență dintre Moldova și Austria, iar diferența ține de cultura oamenilor. În Austria persoanele percep altfel arta, ei au o atitudine mult mai serioasă în raport cu arta. Evident că acolo vin foarte mulți studenți și trebuie să lucrezi intens pentru a te menține la un nivel cu cei mai buni. În Austria trebuie să depui un efort de 150% pentru a putea concura cu alți elevi”. La universitate, tânăra vioristă are un program flexibil, pe care și l-a făcut singură în modul în care să aibă timp liber pentru a repeta 4-7 ore pe zi.

39391362_316635275547950_3579273187248046080_n

„Vreau oamenii să memorizeze emoțiile pe care încerc să le transmit”

Cea mai mare remunerare pentru Alison, în ceea ce ține de muzică, sunt ochii recunoscători ai spectatorilor. „Vreau să cred că atâta timp cât ei mă ascultă pe mine, se detașează cumva de la probleme și rutina zilnică. Vreau oamenii să mă memorizeze, să memorizeze emoțiile pe care încerc să le transmit. Asta e ceea ce mă motivează să merg mai departe”.

Pentru tânăra vioristă, cel mai memorabil concert a fost primul pe care l-a avut la Sala cu Orgă. Pe atunci făcea școala muzicală la Chișinău. „Era pentru prima dată când am ieșit să cânt pe o scenă atât de mare. Eram foarte stresată, pentru că simțeam o responsabilitate mare, am exersat foarte mult. A ieșit foarte bine și mulți oameni au venit să mă felicite. Când am văzut cât de mult oamenii au apreciat munca mea, am înțeles că asta e ceea ce vreau eu să fac în continuare”. Alison zice că atunci a simțit pentru prima dată faptul că poate, chiar dacă pe parcursul unui concert, să ajute oamenii să se simtă bine, împăcați cu sine însuși, că poate schimba lumea în timp ce cântă.

39390530_2141969296084595_9052543573831974912_n

Alison a făcut cunoștință cu Andriano când era la școală, iar dirijorul a pus la cale primul său proiect. „El a venit la noi la liceu și a zis că vrea să adune o echipă de tineri, atunci am făcut cunoștință cu mulți muzicieni începători foarte talentați, așa cum eram și eu. Atunci a fost primul meu proiect cu orchestra”. Acum, după 8 ani, Alison e pentru prima dată în La La Play, alături de prietenii pe care și i-a făcut atunci când abia începea să descopere muzica.

Deja de 4 ani locuiește la Viena și vine în Moldova o dată în an, în expediție de dragul legăturii de prietenie cu Andriano și alți membri ai orchestrei. „Vin să cânt alături de tineri talentați, să descopăr Moldova și să încerc să atrag atenția societății asupra problemelor de aici.”

39498746_252134978959421_6100315300899586048_n

„Trebuie să te bucuri de fiecare moment din viață”

La 16 august, expediția La La Play a ajuns la Internatul psihoneurologic din Bălți. Acolo tinerii au cântat pentru a promova voluntariatul. „La început eram șocată de ceea ce am văzut, dar ulterior, când am început să vorbesc cu oamenii de acolo, am înțeles că noi am adus o sărbătoare, iar ei au nevoie de asta. Era unul dintre concertele care m-a afectat cel mai mult și în urma căruia am însușit o lecție foarte importantă, că trebuie să apreciez ceea ce am, fiecare moment din viața mea”. Alison a rămas profund impresionată de faptul că a reușit să le ofere oamenilor din internat emoții pe care ei probabil nu le vor uita vreodată.

39398639_317728485628909_4048566160394813440_n

Este foarte important să facem voluntariat, crede Alison. „Voluntariatul e dorința de ajuta pe cineva necondiționat. Pasiunea pentru voluntariat trebuie să vină din interior, puțini oameni care au acest simț al altruismului. Trebuie să facem în fiecare zi voluntariat, aici funcționează regula bumerangului, dacă faci un bine cuiva, acesta ți se întoarce”.

În Viena, Alison a fost implicată în câteva proiecte de voluntariat și zice că acolo, munca pe care o depui e cu mult mai apreciată și chiar dacă nu te aștepți să primești ceva în schimb, te vei simți foarte apreciat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente