„Eram pe tură după ora 21.00 și a trebuit să mergem în zona de check-in pentru a direcționa oamenii în rândurile corespunzătoare biletului lor. Deși erau indicatoare, am observat că mulți dintre ei se încurcau și mergeau greșit”, povestește Alexandra, una dintre tinerele din Moldova, care a făcut anul acesta voluntariat la UNTOLD. Pe lângă munca solicitantă pe care au trebuit s-o depună, voluntarii celui mai așteptat festival de muzică din România au avut parte de momente magice și o experiență din care au învățat lucruri utile, spun ei. 

În perioada 2-5 august, pe scenele de la Cluj au urcat 250 de artiști, reprezentanţi de top ai muzicii electronice precum Black Eyed Peas, Jason Derulo, Diplo sau Armin van Buuren. Atmosfera s-a simțit preponderent în rândurile publicului, dar și în culisele festivalului, unde organizatorii alături de echipa de voluntari au asigurat o bună desfășurare a evenimentului.

Printre voluntarii recrutați anul acesta s-au numărat și tineri din Moldova, care au povestit pentru #diez experiența lor de la festival. Voluntarii, fiind angajați pentru perioada 30 iulie – 6 august, au fost repartizați în unul dintre cele nouă departamente ale festivalului, și lucrau în medie 6 ore pe zi.

title412207105Valeria Sîrbu

De câțiva ani tot îmi doresc să ajung acolo drept voluntar, însă nu apucasem din cauza lipsei de experiență. Pot să afirm cu certitudine că a fost una dintre cele mai tari experiențe din viața mea, întrucât am apucat să-mi văd unii dintre artiștii mei preferați și să-mi petrec cele mai frumoase zile de vară alături de alți voluntari plini de energie și entuziasm. La UNTOLD am fost repartizată pe departamentul check-in, unde am apucat să colaborez cu oameni-minune, coordonatorii noștri care au fost foarte drăguți și mereu erau gata să ne ofere o mână de ajutor.

Voluntarii de la check-in au fost primul contact cu festivalierii, noi am apucat să vedem entuziasmul pe fața fiecărui participant din cadrul festivalului, am vorbit cu lume de prin toate țările și am întâlnit doar atitudine pozitivă din partea fiecăruia. Pot să recunosc că cea mai mare provocare a unui voluntar de la UNTOLD e să se trezească pentru a veni la tura de a doua zi după ce a sărit în sus la cei mai tari DJ până-n zori.

38880570_191521734900520_2256871096320000000_n

Arhiva personală

title555676615Alexandra Plămădeală

Eu am fost repartizată pe Departamentul de Emergency. Eram cei care trebuia să știm ce se întâmplă la festival. Nu știam totul, dar în caz de urgență trebuia sa fim pregătiți. Oricine putea sa vină cu o întrebare la tine, iar tu trebuia să ai răspunsul la oricare dintre ele, întrucât membrii departamentului respectiv aveau două funcții de bază: să răspundă întrebărilor festivalierilor și să fie prezenți acolo unde sunt urgențe.

Astfel, noi trebuia să cunoaștem perimetrul festivalului și locațiile în care se află voluntarii, să ne deplasăm pe tot perimetrul festivalului și campingului pentru a asigura buna desfășurare a evenimentului, să cunoaștem activitățile tuturor departamentelor, să informăm participanții cu privire la punctele de interes ale festivalului, iar dacă apar situații de urgență, să anunțăm personalul autorizat.

Atât timp cât eram în tură, nu aveam voie să mergem pe la food court, pe la scene, să ne distrăm sau să bem ceva, întrucât organizatorii puteau să ne dezactiveze brățara distinctivă, ceea ce însemna că nu am mai fi avut acces la festival. Am fost, în schimb, asigurați cu mâncare și apă, iar după orele turei eram liberi să facem ce dorim, cu condiția ca a doua zi să fim din nou la ora la care începea tura.

Atmosfera în cadrul festivalului e bestială, nu ai cum sa nu te distrezi, ești captivat de tot ce se întâmplă acolo, într-adevăr parcă e o magie. Mi-a plăcut atât de mult, astfel încât de abia aștept următoarea ediție.

39017495_2013509455366834_3118369316022517760_n

Arhiva personală

38920921_822631554793366_8256205144790663168_n

Arhiva personală

 

title29947625Dorina Vutcarev

Am activat pe departamentul Check-in, iar funcția mea de bază a fost să interacționez într-un mod prietenos cu participanții, pentru că noi eram primii cu care aceștia stabileau un contact cu festivalul. Ne aflam la intrarea principală, unde fiecare își prezenta biletul și actele, iar noi introduceam datele fiecăruia în schimbul unei brățări UNTOLD, în funcție de vârstă și tipul biletului.

Fiind studentă la Cluj în primul an, am fost și prima dată prezentă la acest festival care crează o atmosferă super tare, începând de la activitățile din timpul zilei și până la scena grandioasă din Cluj Arena, trupe și Dj nemaipomeniți, imagini cu Armin în genunchi în fața spectatorilor, care spun totul despre UNTOLD.

Cea mai mare provocare a fost faptul că trebuia să muncesc mult și serios în prima parte a zilei ca după asta să-mi mențin energia și buna dispoziție pentru ceea ce urma. Experiența m-a învățat să trăiesc prețuind astfel de momente și experiențe unice în viață.

38507179_1887370364681438_1453240061918183424_n