Vilnius, capitala Lituaniei, a lansat joi o campanie publicitară ce a îmbrăcat forma promisiunii unui „orgasm turistic”, prezentând oraşul cu ajutorul sintagmei „Punctul G al Europei”, în cadrul unei iniţiative pe care Guvernul local a dorit să o amâne până în toamna acestui an, după o vizită a papei Francisc, informează AFP.

Afişe care urmează să apară pe străzi din Berlin şi Londra prezintă o femeie tânără – fiind vizibil mai ales părul ei roşu şi bogat – care strânge convulsiv într-o mână o hartă a Europei pe care o ţine exact în locul în care se află Lituania.

Sloganul reclamei, redactat în engleză, îi asigură pe turişti: „Nimeni nu ştie unde este, dar când îl găseşti, este uimitor”. Apoi, textul continuă cu majuscule: „Vilnius, punctul G al Europei”.

Serviciul de promovare turistică din capitala lituaniană, Go Vilnius, a explicat faptul că această campanie se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. Afişele campaniei urmează să fie publicate şi pe principalele reţele de socializare.

Preşedintele conferinţei episcopale lituaniene, arhiepiscopul de Vilnius Gintaras Grusas, a criticat această iniţiativă, considerând că ea „întăreşte potenţiala imagine a Vilniusului de oraş al turismului sexual şi exploatează sexualitatea feminină”.

Guvernul lituanian, ţară majoritar catolică, a cerut Primăriei locale să amâne campania după vizita papei Francisc, programată la sfârşitul lunii septembrie. Însă organizatorii au refuzat.

„Cei care sunt iritaţi nu fac altceva decât să arate că proiectul acestei campanii funcţionează, pentru că ea îi face pe oameni să vorbească despre ea şi a generat o dezbatere”, a declarat pentru AFP unul dintre creatorii săi, Jurgis Ramanauskas.

Campania de pe internet va dura o lună. Afişele publicitare vor rămâne timp de o săptămână pe străzile germane şi britanice, scrie agerpres.ro.