Prietenii și susținătorii regizorului moldovean Viorel Mardare s-au solidarizat într-un mod impresionat în mai puțin de două zile de la aflarea veștii că regizorul a fost diagnosticat cu cancer. Astfel, până acum s-au adunat peste 100 de mii de euro prin intermediul unei campanii online de strângere de fonduri. 

Viorel a publicat și un mesaj de mulțumire pentru toți cei care au contribuit și contribuie:

„Eu nu credeam că există atâta dragoste în jur. Poate Bojica mi-a trimis năpasta asta ca să holbez oleacă ochii. Și să vă văd pe toți așa: frumoși, cu suflet mare. Și să vă mulțumesc din suflet pentru toate, tuturor. Sau poate Bojica a greșit destinatarul, o simplă eroare birocratică în ceruri. Despre erori am să vă povestesc când prind oleacă la puteri. Poate luni. Acum însă am rămas fără cuvinte. Mă duc să adun cuvintele. Mă închin în fața voastră — dar așa, tare puțin, cât să nu mă doară bubele. Vă mulțumesc. P.S. Și vă iubesc.”

Potrivit informației publicate pe pagina campaniei, boala cu care a fost diagnosticat Viorel se numește adenocarcenom. Boala i-a afectat rinichii, plămânii și ficatul. După lungi și nereușite investigații în Moldova, o clinică din Germania a confirmat această diagnoză.

Prietenii au scris că Viorel a acceptat provocarea. „Înțelege că lupta nu va fi ușoară și va avea nevoie de timp ca să se facă mai bine, dar speră să învingă tumoarea cu ajutorul medicilor, al unui tratament de ultimă generație care este foarte costisitor, dar și cu gândurile bune, optimismul și sprijinul Tău. El își dorește din suflet să rămână „țintuit” doar în scaunul de regizor, să aibă mintea „zăpăcită” de idei ingenioase și nu de efectul medicamentelor, să fie „conectat” la pulsul realității și nu la aparatele din saloanele de spitale, să înșire pe foaie idei și nu denumiri de pastile.”

Donațiile online pot fi făcute pe această pagină

Pentru depuneri bancare sau transferuri în R.Moldova, puteți utiliza următoarele rechizite:

În MDL:
BC “MOLDOVA AGROINDBANK” SA
COD BANCAR: AGRNMD2X
Cod Fiscal: 1002600003778
Beneficiar: Mardari Viorel
IBAN: MD25AG000000022593453241
Cod Fiscal beneficiar: 0981106021176

În EUR:
BC “MOLDOVA AGROINDBANK” SA
BRANCH CODE: AGRNMD2X
SWIFT: AGRNMD2X
Telex: 163263 AGRO MD
BENEFICIARY: Mardari Viorel
IBAN: MD89AG000000022593453253

În USD:
BC “MOLDOVA AGROINDBANK” SA
BRANCH CODE: AGRNMD2X
SWIFT: AGRNMD2X
Telex: 163263 AGRO MD
BENEFICIARY: Mardari Viorel
IBAN: MD94AG000000022593453260

Donațiile fizice pot fi făcute la sediul Atelier S. Prodan (or. Chișinău, str. Kogălniceanu, 25, ap.1). Informații suplimentare privind donațiile fizice:  +373 79900100 (Alexandrina) sau +373 79999833 (Ghenadie).

De asemenea, orice detalii legate de această campanie vor putea fi urmărite pe această pagină de Facebook.

Viorel este regizor la Atelierul Sergiu Prodan în Republica Moldova. Are 36 de ani și este autorul, probabil, al celor mai creative producții video realizate vreodată în Moldova.